(VIDEO) Curtea Constituțională se va pronunța astăzi pe marginea sesizării Președintelui Sandu cu privire la Guvernul demisionar

(VIDEO) Curtea Constituțională se va pronunța astăzi pe marginea sesizării Președintelui Sandu cu privire la Guvernul demisionar

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) s-a întrunit astăzi în ședință pentru a examina sesizarea nr. 2a/2021 privind controlul constituționalității unor prevederi din Legea cu privire la Guvern nr. 136 din 7 iulie 2017, informează OFICIAL.

Sesizarea sus-menționată a fost depusă de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Subiectul sesizării ține de dreptul șefului statului și al Guvernului demisionar cu Prim-ministru interimar de a efectua remanieri de cadre în cazuri excepționale și dreptul Guvernului demisionar de a semna tratate internaționale, în anumite condiții.

„De asemenea, am cerut declararea drept neconstituțională a mai multor prevederi din Legea cu privire la Guvern care țin, în special, de desemnarea miniștrilor în exercițiu exclusiv din rândul membrilor Guvernului demisionar, în condițiile în care așa ceva nu este prevăzut de Constituție și, totodată, acest lucru putând crea disfuncționalități și mai mari în gestionarea instituțiilor”, a comunicat Sandu, precizând că: „Guvernul, chiar și demisionar, trebuie să poată asigura administrarea țării, până la numirea următorului guvern. Aceasta înseamnă posibilitatea de a efectua remanieri, de a elibera și numi demnitari și funcționari publici în anumite condiții, de a accesa fonduri în anumite limite constituționale”.

Ședința Curții a început la ora 10.00, iar hotărârea ar urma să fie pronunțată la ora 13.00.

Cristina Gurez

Share