
Victoria Sanduța – înregistrată în calitate de candidat independent la parlamentare
Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a aprobat mai multe hotărâri ce vizează alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.
Victoria Sanduța a fost înregistrată în calitate de candidat independent la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. În context a fost aprobat și simbolul electoral al candidatului independent.
Comisia a aprobat completarea listei de candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova pe lista Partidului Politic „Democrația Acasă” cu alte 3 persoane.
Comisia a luat act de informațiile din rapoartele privind finanțarea activității grupurilor de inițiativă și de informațiile privind nerealizarea veniturilor și cheltuielilor în perioada activității de colectare a semnăturilor de către 12 candidați independenți la funcția de deputat, care și-au înaintat singuri candidatura și nu au constituit grupuri de inițiativă.
Comisia a aprobat un mesaj de interes public elaborat de Ministerul Afacerilor Interne. De asemenea, au fost acreditate 241 de persoane în calitate de observatori naționali din partea Asociației obștești „Promo-LEX” și trei persoane în calitate de experți internaționali din partea Autorității Electorale Permanente din România.
Alte hotărâri au vizat degrevări și modificarea componenței nominale în cazul unor consilii electorale de circumscripție de nivelul doi.