Victor Nichituș: Numirea lui Dorin Recean în funcția de emisar a stârnit o serie de întrebări în spațiul public
Comentatorul politic Victor Nichituș afirmă că numirea lui Dorin Recean, de către președintele Maia Sandu, în funcția de emisar a stârnit o serie de întrebări în spațiul public și acestea ar trebui clarificate chiar de fostul premier, informează OFICIAL.
Jurnalistul a spus că, pe lângă întrebările despre fondurile și bugetul din care cei doi emisari prezidențiali, Nicu Popescu și Dorin Recean, vor fi achitați, mai sunt și alte întrebări: „În baza căror prevederi legale a fost instituită această funcție? Face ea parte din Aparatul instituției prezidențiale, sau nu? Care este fișa postului și atribuțiile funcției, care sunt responsabilitățile? Există, sau nu, indicatori de performanță și obiective care trebuie atinse? Dar poate cea mai importantă întrebare este dacă funcția primită de fostul prim ministru se suprapune, ori nu, cu cea deținută de actualul șef al Guvernului”.
„Consider că ar trebui să fie clarificat cadrul legal în care se înscrie această funcție. Dacă ea este parte integrantă din Aparatul Președinției, atunci ar trebui să existe o reglementare explicită. În lipsa acesteia, există riscul ca funcția să fie percepută ca un instrument informal de control politic. Numirea lui Dorin Recean ca emisar pentru reziliență nu poate fi desprinsă de contextul regional. Războiul din Ucraina, presiunile hibride asupra Republicii Moldova și nevoia de consolidare a parteneriatelor cu Uniunea Europeană și NATO fac ca această funcție să fie prezentată drept un răspuns la provocările externe. Totuși, rămâne de văzut dacă rolul va fi unul cu impact real sau doar simbolic.
Transparența privind salariile, bugetele și sursele de finanțare este crucială. În lipsa unor date clare, suspiciunile de suprapunere și costuri suplimentare vor continua să alimenteze dezbaterea publică”, a mai spus el.
Victor Nichituș a constatat că, reacțiile opoziției, ale societății civile și ale liderilor locali arată că această numire este privită cu scepticism. Impactul asupra imaginii doamnei președinte Maia Sandu depinde de modul în care această funcție va fi exercitată și de rezultatele concrete obținute.
„Cel mai probabil, la toate întrebările lansate în spațiul public ar trebui să răspundă fostul premier moldovean, Dorin Recean. În calitate de destinatar al decretului, el ar trebui să explice motivul real al întoarcerii pe scena publică și să convingă opinia publică de utilitatea funcției sale. Numai așa această numire va putea fi percepută ca un pas spre consolidarea rezilienței statului și nu ca o practică de guvernare din umbră”, a conchis liderul de opinie.












