Viceministru: Sarcina Guvernului este de a crea un mediu în care tinerii ar putea prospera

Viceministru: Sarcina Guvernului este de a crea un mediu în care tinerii ar putea prospera

Ieri, 11 mai, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a participat la deschiderea Reuniunii Regionale a Tinerilor Lideri pentru un viitor mai bun prin soluţii inovatoare, găzduită de Republica Moldova şi organizată de Fondul ONU pentru Populaţie în Moldova (UNFPA) în parteneriat cu Forumul Parlamentar European.

Evenimentul se înscrie în contextul interesului şi obiectivului ţării noastre de a promova soluţii pentru dezvoltarea populaţiei şi investiţiile în capitalul uman prin parteneriate internaţionale şi schimb de experienţă cu alte ţări.  Participanţi la reuniune au fot tineri din 28 de ţări din Europa Occidentală, de Est şi din Asia Centrală, reprezentând guverne, parlamente, instituţii media şi societatea civilă din ţările de origine.

„Tinerii reprezintă catalizatorii transformărilor în societatea noastră şi sarcina Guvernului este de a crea un mediu în care tinerii ar putea prospera, exercita plenar drepturile şi ar fi activ angajaţi în procesele de dezvoltare în calitate de actori sociali responsabili”, a menţionat viceministrul în cadrul reuniunii.

La eveniment a participat, de asemenea, Directorul Executiv adjunct UNFPA, Kate Gilmore, şi Directorul Regional al Agenţiei ONU, Heimo Laakonnen. În alocuţiunea sa, dna Glimore a menţionat rolul ţării noastre în promovarea dialogului global în probleme demografice în contextul Preşedinţiei Republicii Moldova în Comisia ONU pentru Populaţie şi Dezvoltare în 2012, participarea la procesul de revizuire a Programului de Acţiuni de la Cairo pentru Populaţie şi Dezvoltare care a avut loc la New York în septembrie 2014, precum şi rolul în organizarea şi promovarea rezultatelor Reuniunii Finale a Dialogului Global privind Capacităţile Instituţionale pentru Dezvoltare Durabilă care a avut loc la Chişinău, în februarie 2015.

În marja reuniunii, dl Galbur a avut o întrevedere bilaterală cu dna Kate Gilmore, în cadrul căreia părţile au făcut un schimb de opinii cu privire la procesele demografice în Republica Moldova. Interlocutorii au stabilit să continue colaborarea care durează de mai bine de 20 de ani pentru a răspunde problemelor demografice emergente în ţara noastră. În mod special, activitatea de colaborare va fi orientată spre dezvoltarea capacităţilor naţionale în domeniul populaţiei, comunicarea viabilă la nivelul întregii societăţi despre proiectele care se desfăşoară şi rezultatele acestora şi despre importanţa sensibilizării tuturor actorilor implicaţi, inclusiv a sectorului privat, în promovarea investiţiilor în capitalul uman şi susţinerea tinerilor pentru dezvoltarea durabilă a Republicii Moldova.

Mihaela Rotari

Share