Veaceslav Platon va fi audiat de membrii Comisiei „Laundromat”

Veaceslav Platon va fi audiat de membrii Comisiei „Laundromat”

Deputatul Inga Grigoriu, Președintele Comisiei de anchetă „Laundromat”, anunță că omul de afaceri Veaceslav Platon va fi audiat în cadrul Comisiei, la insistența acestuia, transmite OFICIAL.

Inga Grigoriu punctează că o comisie parlamentară de anchetă nu reprezintă instanța prin care un învinuit în dosar poate fi audiat.

„Numitul Veaceslav Platon s-a activizat intens la ultima etapă a lucrărilor Comisiei parlamentare de anchetă, anume din momentul când am prezentat publicului acte ce demonstrează legătura între jaful secolului, devalizarea de întreprinderi regionale, diverse scheme de spălări de bani, inclusiv și prin segmentul transnistrean.

Punctul nevralgic la care V. Platon a reacționat bolnăvicios este compania înregistrată în zonă off-shore denumită RONIDA INVEST LLP și care îi aparține, conform răspunsurilor recepționate.

Mâine, la orele 15:00, cu votul „pentru” a patru membri ai comisiei și două „împotrivă”, acesta va fi audiat, la insistențele dânsului.

Poziția mea am exprimat-o: o comisie parlamentară de anchetă nu reprezintă instanța prin care un învinuit în dosar poate fi audiat. Este imixtiune în actul justiției. Numitul Veaceslav Platon trebuie să se prezinte la Procuratură”, spune Grigoriu.

208367190_249509699844811_5488761510283935035_n

Cristina Parfeni

Share