Vasile Costiuc va propune la prima ședință a Parlamentului organizarea unui referendum privind unirea Republicii Moldova cu România

Vasile Costiuc va propune la prima ședință a Parlamentului organizarea unui referendum privind unirea Republicii Moldova cu România

Vasile Costiuc, liderul Partidului „Democrația Acasă”, deputat și președinte al fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, a anunțat că, la prima ședință a Parlamentului din noua sesiune, va veni cu propunerea de organizare a unui referenddum privind unirea Republicii Moldova cu România – aceasta după ce președintele Maia Sandu a declarat într-un interviu că ar vota pentru unire la un eventual referendum, informează OFICIAL.

„La prima ședință de Parlament o să propun un referendum și o să vedeți cum o să voteze majoritatea parlamentară. Și nu mă refer doar la ei, pentru că mai sunt deputați cu cetățenie română”, a declarat Vasile Costiuc, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Politicianul a spus că, „ceea ce face astăzi Maia Sandu este o chestie de îngrijorare, nu de bucurie”.

„Lucrurile de astăzi sunt mult mai profunde și mai grave. Și dacă au ajuns ei, la 3 luni de la alegeri, să vorbească despre o altă soluție decât integrarea europeană… Ei nici nu acceptau public măcar ideea despre unirea, spuneau că ideea e promovată de provocatori de la Moscova… Doamna președinte a avut promisiuni de securitate, de integrare europeană, de deschiderea negocierilor în decembrie 2025 – nimic dintre acestea nu s-a întâmplat. Probabil doamna Sandu a înțeles că securitatea poate fi asigurată doar prin reunire. Și consider că mesajul doamnei Sandu e de foarte mare îngrijorare…”, a mai menționat liderul politic.

Share