Vasile Bolea, Alexandr Suhodolski, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au aderat la Partidul „Renaștere”
Deputații Vasile Bolea, Alexandr Suhodolski, Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi, foști socialiști, au anunțat că au aderat la Partidul „Renaștere”, informează OFICIAL.
„Toți cei prezenți au fost primiți astăzi în Consiliul Republican al Partidului „Renaștere” și au fost aleși în conducerea partidului – Biroul partidului. Noi toți, împreună cu domnul Serghei Mișin (președintele partidului) facem parte din conducerea partidului”, a declarat Alexandr Nesterovschi în cadrul unei conferințe de presă.
Membri ai Biroului Partidului „Renaștere” mai sunt Iurii Vitneanschi și Natalia Parasca.
Vasile Bolea, referindu-se la decizia socialiștilor de a fi exclus din partid, împreună cu Alexandr Suhodolski, a spus că a înțeles că „ei nu mai au nevoie de Vasile Bolea care în acești 12-13 ani a pus temelia partidului, a venit cu proiecte de legi, a stat pe baricade”. „Toată această activitate de mai mult de 10 ani într-o singură zi, foarte rapid, a fost ștearsă cu buretele și m-am pomenit în situația în care trebuia să iau o decizie… Am avut discuții în cadrul familiei în primul rând și am decis să ader la această nouă echipă”, a explicat parlamentarul.
Deputații au precizat că, Partidul „Renaștere” pledează pentru neutralitatea țării, învățarea limbii moldovenești, relații bune cu toți partenerii externe, inclusiv cu Federația Rusă etc.
Amintim că, Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan au plecat din PSRM în luna martie curent, iar Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski au fost excluși din partid săptămâna trecută.