Valeriu Ghilețchi își păstrează funcția de vicepreședinte al Parlamentului
Deputații nu au susținut, în ședința de astăzi, proiectul de abrogare a hotărârii pentru alegerea vicepreşedintelui Parlamentului, Valeriu Ghilețchi, din 22 decembrie 2017, informează Oficial.
Pentru inițiativa înaintată de un grup de deputați ai fracțiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) au votat 33 de deputați dintre cei prezenți la ședință.
Potrivit autorilor, în procesul votării hotărârii pentru numirea deputatului Valeriu Ghilețchi în funcţia de vicepreşedinte al Parlamentului Republicii Moldova au fost admise erori la numărarea voturilor.
Conform procedurii legislative, hotărârile Legislativului se aprobă cu majoritatea voturilor deputaților prezenți.
Doina Secrieru