Vadim Pistrinciuc: Din punctul de vedere al pierderilor vieților omenești, acest lockdown este unul necesar
Un lockdown în Republica Moldova în contextul situației pandemice ar fi unul necesar. De această părere sunt Vadim Pistrinciuc, director executiv al IPIS, și Adrian Lupușor, director executiv al Expert-Grup, aceasta fiind expusă în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.
Vadim Pistrinciuc a spus că sunt două blocuri de propuneri făcute în cadrul CSS.
„Sunt două blocuri de propuneri: acțiunile de a curma curba cazurilor noi de decese din cauza COVID-19 și partea ce ține de măsurile compensatorii pe care trebuie să le întreprindă Guvernul. Măsurile de lockdown nu au cum să placă. Măsurile de combatere a pandemiei nu sunt populare. Din ce vedem noi, numărul de decese este unul mare. Numărul celor spitalizați cu simptome grave crește și întinerește. Această nouă tulpină este mai agresivă. Din punctul de vedere al pierderilor vieților omenești, acest lockdown este unul necesar. Eu aș spune că trebuie să respectăm măsurile care deja au fost instituite pentru a nu recurge la această stare de urgență. Ele nu sunt implementate și nici verificate. Ar fi o etapă până la introducerea restricțiilor totale, să încercăm să aplicăm măsuri de control pentru ca măsurile sanitare active acum să fie aplicate. Un alt semnal pentru lockdown sunt spitalele, medicii ne spun că nu mai sunt locuri în spitale, tratamentul este mai dificil”, a spus Pistrinciuc.
Adrian Lupușor a menționat că oamenii trebuie să stea acasă.
„Nouă ne lipsesc opiniile calificate ale specialiștilor din domeniu. Trebuie să punem accent pe comunicarea cu publicul. Conștientizăm prețul unui lockdown, dar prioritatea de bază sunt viețile oamenilor. Medicii și sistemul medical sunt prioritățile noastre. Trebuie și sunt necesare măsuri destul de dure, care să restricționeze administrativ contactele omenești. Costurile unui lockdown sunt miliarde de lei, dar dacă nu va fi, atunci costurile vor fi mult mai drastice”, a spus Adrian Lupușor.
Cristina Parfeni