Vadim Fotescu: Cetățenii sunt în drept să știe ce notă de plată au achitat pentru organizarea summitului european
Cetățenii moldoveni sunt în drept să cunoască suma indicată în nota de plată pe care au achitat-o pentru organizarea Summit-ului Comunității Politice Europene, din 1 iunie 2023, la inițiativa Maiei Sandu și PAS. Din acest motiv, deputatul fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu, solicită Guvernului, ca în termen de o săptămână, să prezinte informații detaliat în acest sens. Anunțul a fost făcut în cadrul unui briefing de presă, susținut la Parlament.
„De vreo zece zile, regimul de la Chișinău se laudă cu „succesele impresionante” ale Summitului Comunității Politice Europene, organizat la un castel privat de la Bulboaca. Nimeni dintre demnitari nu explică cetățenilor în ce constau aceste succese pentru Republica Moldova și poporul nostru. Ceea ce am văzut cu toții au fost străzile și drumurile naționale închise, magazinele, cafenelele și alte localuri publice, obligate să-și sisteze activitatea timp de două zile, fără ca cineva să le achite pierderile. Am mai văzut avioane și elicoptere NATO, lunetiști și forțe speciale înarmate până în dinți, inclusiv din străinătate, care au păzit ca nu cumva să deranjeze careva cheful demnitarilor străini. Da, da, anume cheful cu bucate și vinuri alese, pe care l-au plătit cetățenii Republicii Moldova”, a declarat deputatul Vadim Fotescu.
Potrivit deputatului Partidului „ȘOR”, de câteva luni, am asistat la cheltuirea a sute de milioane de lei, netransparent și ilegal, pentru pregătirile summitului din țara noastră. Toate aceste cheltuieli au fost puse pe seama cetățenilor moldoveni.
„Guvernarea repetă ca papagalii că nu are bani pentru a indexa pensiile conform legii, pentru a achita restanțele la salarii pentru asistenții sociali, pentru a majora lefurile bugetarilor, cu excepția salariilor grase ale miniștrilor și șefilor din Guvern, puși de PAS. Pentru pregătirea summitului, regimul Sandu-PAS a organizat și o mare acțiune teatralizată, numită Marea Adunare Moldova Europeană. Toate astea au avut loc din banii tuturor cetățenilor Republicii Moldova, inclusiv ai celor care nu sunt de acord cu această opțiune a guvernării”, a adăugat Fotescu.
Prin urmare, susține deputatul Vadim Fotescu, cetățenii Republicii Moldova sunt în drept să cunoască nota de plată pe care au achitat-o pentru „masa boierilor” de la castelul privat.
„În calitate de deputat, solicit Guvernului informații detaliate privind cheltuielile capitale legate de infrastructură (drumuri, căi de acces, amenajarea teritoriului etc) și cheltuielile de asigurare a securității (persoane implicate suplimentar, achitarea muncii în afara orelor de program, achiziții de utilaje suplimentare etc). De asemenea, cer Guvernului să spună care au fost cheltuielile legate de transport (achiziții sau închirieri de mijloace de transport etc), precum și cheltuielile în ceea ce privește logistica și protocolul (alimentație, chirie locații, amenajare decor, birotică etc). Rugăm prezentarea informației cu privire la procedurile aplicate de achiziții publice, inclusiv de valoare mică, informații privind temeiul juridic de aplicare a fiecărei proceduri de achiziții publice etc. În cazul în care unele informații au caracter închis sau de accesibilitate limitată, solicit prezentarea acestora cu respectarea procedurii corespunzătoare conform legislației în vigoare. Solicităm prezentarea informației, în scris, în termen de șapte zile”, a conchis deputatul Partidului „ȘOR”, Vadim Fotescu.