Va fi introdus turul II în alegerile pe circumscripții uninominale? Marian Lupu pune punctele pe „I”

Va fi introdus turul II în alegerile pe circumscripții uninominale? Marian Lupu pune punctele pe „I”

Șeful fracțiunii democraților în Parlament, Marian Lupu, a reiterat că următoarele alegeri parlamentare se vor desfășura în baza votului mixt și această decizie este finală. Anunțul a fost făcut în cadrul emisiunii „Important” de la TVC21.

După cum informează TRIBUNA, Marian Lupu a declarat că, alegerile vor avea loc, fără vreo schimbare, fără revenirea la sistemul proporțional.

„Alegerile parlamentare vor avea loc regulamentar, potrivit Constituției și legislației țării, la sfârșit de toamnă, noiembrie, când e timpul lor, anul 2018. Și se vor desfășura potrivit legislației, care a fost modificată, adică în concordanță cu sistemul mixt, iar sistemul mixt cum e astăzi va rămâne intact, nici un fel de schimbări pe interior, două tururi și alte chestii”, a precizat Lupu.

Mihaela Rotari

Share