Va fi extinsă lista armelor de foc și munițiilor interzise

Va fi extinsă lista armelor de foc și munițiilor interzise

Un PROIECT de lege care prevede extinderea listei armelor de foc și munițiilor interzise a fost votat, în lectura a doua, de 74 de deputați. Inițiativa legislativă a fost elaborată de Ministerul Afacerilor Interne în vederea racordării cadrului normativ existent la prevederile acquis-ului UE.

Modificările legislative au fost propuse cu scopul de a preveni utilizarea neautorizată sau ilicită a armelor și pentru a asigura reglementarea eficientă a celorlalte tipuri de arme de foc.

Astfel, lista armelor de foc și munițiilor interzise a fost extinsă cu câteva poziții – arme automate transformate în arme semiautomate; arme semiautomate cu percuție centrală și țeavă scurtă ce permit lansarea a peste 21 de cartușe; arme semiautomate cu țeavă lungă ce permit lansarea a peste 11 cartușe fără încărcare. De asemenea, se vor impune interdicții pentru operațiunile cu încărcătoarele pentru armele de foc semiautomate, care pot conțin mai mult de 20 de cartușe sau mai mult de 10 cartușe în cazul armelor de foc cu țeavă lungă.

Autorii mai propun completarea Legii privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă cu unele noțiuni noi („muniție cu proiectile explozive”, „muniție cu proiectile incendiare”, „muniție cu proiectile perforate”).

Share