Va fi astăzi ședința de Guvern sau nu? Ciocoi: „Ne aflăm în proces…”

Va fi astăzi ședința de Guvern sau nu? Ciocoi: „Ne aflăm în proces…”

Deși a anunțat că la 9 iulie va avea loc ședința de Guvern cu privire alocarea a 22,4 milioane de lei Comisiei Electorale Centrale pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, astăzi, Premierul interimar Aureliu Ciocoi, spune că se află în proces de verificare a posibilității de atingere a cvorumului, informează OFICIAL.

„Încă nu am toate informațiile referitor la acest subiect”, a mai precizat el.

La fel, Ciocoi a spus că se face tot posibilul să fie adoptată hotărârea de Guvern până la data alegerilor sau „garantat, imediat după alegeri Guvernul este obligat să acopere necesitatea financiară a Comisiei Electorale Centrale”.

„În capacitatea mea de Prim-ministru interimar al Republicii Moldova garantez că, CEC va primi suma solicitată”, a mai declarat Ciocoi.

La rândul său, șefia CEC a spus cum se va descurcă în lipsa acestei sume de bani, dacă va fi alocată post-factum: „Deja au fost operate anumite redirecționări de mijloace bănești din sumele care au fost economisite de către CEC în gestionarea banilor din cei 70 milioane de lei. Acești bani au fost redirecționați către plata funcționarilor electorali, iar nevoile pe care le vom avea de plată cred că vor fi către sfârșitul lunii iulie – începutul lunii august, când vor fi totalizate cheltuielile birourilor electorale”, a conchis Președintele Comisiei.

Mihaela Conovali

Share