Utilaj nou pentru prezidențiale!
240 de scanere vor fi utilizate la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020, pentru a facilita procedura de înregistrare a alegătorilor în Sistemul Informațional Automatizat de Stat (SIAS) „ALEGERI” , transmite OFICIAL.
Utilajul a fost donat Comisiei Electorale Centrale de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova și Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”.
Scanerele au fost achiziționate în 2020, datorită rezultatelor unui exercițiu pilot susținut de proiectul PNUD la alegerile locale generale din octombrie 2019. Comisia Electorală Centrală a utilizat atunci 80 de scanere în 70 de secții de votare din mun. Chișinău pentru a identifica alegătorii în listele electorale în baza buletinului de identitate scanat. Acestea au fost procurate în cadrul primei etape a proiectului PNUD, finanțat de USAID, Marea Britanie și Olanda. Astfel, în comparație cu introducerea manuală a datelor, procesul de scanare a demonstrat excluderea erorilor umane, dar și a redus timpul și cozile de alegători cu 72%.
În baza rezultatelor înregistrate în 2019, au fost procurate alte 240 de scanere, destinate utilizării în felul următor:
120 de scanere, donate de PNUD Moldova pentru secțiile de votare din afara țării, adaptate la modelul actului de identitate de tip pașaport și buletin de identitate, contribuind astfel la fluidizarea mai rapidă a alegătorilor pentru a evita aglomerația și cozile;
120 de scanere, achiziționate cu suportul generos al USAID Moldova, pentru utilizare pe teritoriul Republicii Moldova, în cele mai aglomerate secții de votare. La alegerile din 1 noiembrie 2020, tehnica va fi folosită în secțiile de votare din mun. Chișinău și anume, suburbiile municipiului.
Celelalte 80 de scanere, procurate în 2019, sunt destinate secțiilor de votare deschise pentru alegătorii care locuiesc în stânga Nistrului și care vor vota în baza buletinului de identitate.
În contextul pandemiei de COVID-19, utilizarea scanerelor va reduce și riscurile de infectare a operatorilor electorali prin faptul că alegătorul va scana singur actul de identitate și informația va apărea direct în computer.
Dorin Cimil, președintele CEC a declarat că „noul utilaj vine exact într-un moment în care, pentru prima dată în istoria alegerilor organizate în Republica Moldova, suntem obligați să desfășurăm scrutinul în condiții de pandemie și să găsim soluții să protejăm cât mai mult funcționarii electorali, expuși în prima linie în ziua votului. Astfel, scanerele ne vor ajuta în acest sens, dar, în primul rând, reprezintă un instrument nou care completează dotarea tehnologică modernă a instituției pentru a organiza alegeri corecte și transparente”.
Eva Bounegru, managera proiectului PNUD Moldova, a menționat că „începând din 2014, inovația și modernizarea Sistemului Informațional Automatizat de Stat „ALEGERI” este unul dintre obiectivele principale ale PNUD Moldova. Donația de scanere reprezintă încă o activitate care va avea impact pozitiv nu doar pentru alegerile din 2020, dar și pentru scrutinele ulterioare. Eliminarea erorilor umane și facilitarea procedurilor de vot contribuie la consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”.
Cristina Pendea