Unionist: Am reușit să formăm Mișcarea Politică UNIREA. Este o listă deschisă, așteptăm și alții să se alăture

Unionist: Am reușit să formăm Mișcarea Politică UNIREA. Este o listă deschisă, așteptăm și alții să se alăture

Candidat politic, apolitic sau comun pentru viitoarele alegeri – acesta a fost subiectul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, în cadrul cărora au participat mai mulți reprezentanți ai partidelor politice, transmite OFICIAL.

Liderul Uniunii Salvați Basarabia și membrul Mișcării Politice UNIREA, Valeriu Munteanu, a menționat că, constituirea Mișcării este o demonstrație că se poate face unirea dintre partidele cu același deziderat.

„Am reușit la 15 ianuarie să formăm Mișcarea Politică UNIREA, formată din 5 partide. Este o listă deschisă, așteptăm și alții să se alăture. Considerăm că este un deziderat comun și o demonstrație că se poate și vom demonstra capacitatea de a rezista și să dăm rezultate. Primul exercițiu sunt alegerile din Hâncești, unde am înaintat un singur candidat”, a spus Valeriu Munteanu.

Vicepreședintele Partidului Unității Naționale (PUN), Vlad Țurcanu, a menționat că „se va vedea cine și cât costă la primul exercițiu electoral”.

„Este cel mai bine să chemăm alegătorii să se pronunțe. Dincolo de ce își doresc unii politicieni, e important să vedem ce se va întâmpla în această privință. Până la urmă contează ce propun aceste partide. Trebuie să existe o formațiune care să-i reprezinte pe unioniști. PAS și DA se vede că nu au izbutit să-i atragă. Apelurile unor partide sunt o chestie firească de a face politică, dar de aici până a se crede că aici e soluția în unirea partidelor, este o cale destul de lungă”, a spus Vlad Țurcanu.

La rândul său, secretarul general al Platformei „Demnitate și Adevăr”, Ion Terguță, a menționat că ideea de a avea un candidat comun este vie.

„PDA nu a înaintat un candidat la Hâncești, a avansat un nume, dar acesta trebuie acceptat de a doua componentă a Blocului. Ei au preferat să se identifice și să promoveze propriul candidat. Candidatul Blocului ACUM la Hâncești a fost Grigore Cobzac, el este cel care a mers la alegerile parlamentare în circumscripția dată. Ideea noastră de a avea un candidat comun este vie. Andrei Năstase a făcut un tur pe la partide și a înțeles că toți au candidații săi”, a spus Ion Terguță.

La rândul său, deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc, a spus că nu se poate veni în aceste alegeri cu oricine, dar cu un om pe care îl vor cetățenii și care are șanse.

„Trebuie să avem un punct comun: Ce vrem în acest an? A doua întrebare: Cine vrem? În politică nu contează părerea politicienilor, în politică singurul lucru care contează e părerea electoratului. Avem instrumente de a măsura care este dorința electoratului. A treia întrebare: Cum vom face acest lucru? Trebuie să pornim de la o persoană care este cunoscută și se bucură de încrederea cetățenilor. Nu putem veni în aceste alegeri cu oricine, dar cu cel care are cele mai mari șanse”, a spus Virgiliu Pâslariuc.

Cristina Parfeni

Share