Un vicepreședinte al Parlamentului, despre prioritățile sesiunii de toamnă-iarnă

Vicepreședintele Parlamentului, Mihai Popșoi, în cadrul unui interviu pentru Tribuna, a comunicat care ar trebui să fie prioritățile sesiunii de toamnă-iarnă, informează OFICIAL.

Prioritățile vor fi axate pe reforma justiției. Să asigurăm cu adevărat independența instituțiilor de drept, astfel încât să nu mai ajungem niciodată în situația în care statul să fie capturat de o singură persoană sau un grup de interese. În timp, reforma justiției va asigura premisele necesare ca să fie relansată economia, să creștem salariile, pensiile, să oferim servicii medicale și educație de calitate, infrastructura necesară etc. Cetățenii RM merită să trăiască în condiții bune. Deja am obținut încrederea partenerilor externi și am dezghețat relațiile cu donatorii internaționali, care au încredere în noua guvernare și ne oferă tot suportul”, a precizat Popșoi.

La întrebarea „Pe cât de reale sunt alegerile parlamentare anticipate? Dacă sunt reale, când ar trebui să aibă loc?”, vicepreședintele Parlamentului a răspuns: „La moment nu sunt premise pentru alegeri parlamentare anticipate. Acestea vor avea loc cu siguranță în termenul prevăzut de lege, din momentul când nu va mai există majoritate parlamentară viabilă. În circumstanțele actuale, nimeni nu are interesul să lipsească RM de această șansă unică de a reforma cu adevărat justiția și de a crea premise de dezvoltare economică. Această șansă poate să nu mai existe și niciun partid al coaliției nu va risca să saboteze această majoritate. Noi, cei din Blocul ACUM, în special PAS, nu avem niciun interes să subminăm propriul Premier, dna Maia Sandu, care se bucură de încrederea cetățenilor, dar și a partenerilor de dezvoltare. Împreună cu întreaga majoritate parlamentară, reușim să facem lucruri bune, deși întârziate, dar extrem de necesare pentru Republica Moldova. Chiar dacă înfruntăm o rezistență acerbă a sistemului – pacientul se opune administrării tratamentului, dar medicul are responsabilitatea, pregătirea și determinarea necesară de a pune pacientul pe picioare și de a-i reda încrederea în viitor. Totuși, cei din PAS, ne vom asigura că – această coaliție va continua, atât timp cât totul se face doar în interesul cetățenilor”, a conchis Popșoi.

Doina Secrieru

Share