Un test de transparenţă şi corectitudine pentru Ministerul Economiei şi Infrastructurii
Noua putere nu o dată a criticat-o pe precedenta pentru lipsa de transparenţă şi corectitudine în acţiunile sale. Respectiv, aceste valori ar trebui să fie prioritare pentru noua putere. Dar, după cum deseori se întâmplă, te împiedici anume de ceea ce ai promovat. Să luăm drept exemplu scandalul ce s-a iscat în jurul Aeroportului Chişinău, dreptul de concesionare a căruia l-a preluat reprezentantul unei cunoscute familii de bancheri, Nat Rothschild. Reprezentanţii Guvernului şi, în particular, Ministerul Economiei şi Infrastructurii, au criticat această tranzacţie, lăsând să se înţeleagă că nu au participat la discuţiile privind schimbarea concesionarului. Ulterior, a ieşit la iveală faptul că reprezentanţii companiei lui Nat Rothschild au fost primiţi la Guvern şi nu o dată. Astfel, a avut serios de suferit imaginea Guvernului Republicii Moldova ca promotor al politicii de transparenţă şi corectitudine.
A făcut Guvernul şi, în particular, MEI careva concluzii pe marginea celor întâmplate – vom vedea în viitorul apropiat. Posibilitate ar putea apărea mai degrabă decât se aşteaptă unii. În ultimul timp, destul de des e vehiculată o informaţie neoficială, precum că MEI ar intenţiona să ofere portul de pasageri Giurgiuleşti (care nu e folosit conform destinaţiei) unei companii private, care ar urma să organizeze prin acesta exportul de cerealiere şi oleaginoase din Moldova. Nu e nimic straniu în faptul că MEI e preocupat de exportul de cerealiere şi oleaginoase – stranietatea constă în ceea că despre acest proiect important există doar informaţie neoficială, iar aceasta din nou dă motiv de a reflecta asupra transparenţei acţiunilor noii puteri în raport cu agenţii economici.
Apare o întrebare rezonabilă – nu vom ajunge oare în situaţia când MEI va transmite dreptul la organizarea exportului de cerealiere şi oleaginoase prin portul de pasageri Giurgiuleşti unei companii concrete, fără organizarea unei licitaţii, la care să participe toate părţile interesate? Desigur, MEI, în limita atribuţiilor sale, are dreptul de a gestiona proprietatea de stat, dar aceasta nu înseamnă că Ministerul are dreptul de a decide de sine stătător, fără consultări, fără un concurs transparent să aleagă o companie, încălcând drepturile agenţilor economici, dar şi, posibil, a investitorilor străini. Contribuabilii trebuie să cunoască din timp ce au de gând să facă autorităţile cu proprietatea de stat – este dreptul lor constituţional. De aceea, MEI trebuie nu prin vorbe, ci prin fapte, să-şi dovedească ataşamentul faţă de idealurile economiei de piaţă şi să asigure transparenţa deciziilor şi acţiunilor sale.
www.tribuna.md