Un socialist participă la audieri pe tema corupției, organizate de Uniunea Interparlamentară

Un socialist participă la audieri pe tema corupției, organizate de Uniunea Interparlamentară

Șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova  la Uniunea Interparlamentară (UIP) Victor Bologan participă, în perioada 17-18 februarie, la Audierea Parlamentară, organizată de UIP și ONU, cu genericul „Combaterea corupției pentru restabilirea încrederii în guvernare și îmbunătățirea perspectivelor de dezvoltare”.

Subiectele abordate în cadrul activității, desfășurate în format online, țin de Convenția ONU împotriva corupției: elemente de bază și provocări de implementare, politici anticorupție sensibile la gen, corupția care implică volume mari de resurse (VQA), cunoscută sub numele de „marea corupție”, măsurile cheie anticorupție (divulgarea activelor și propriile beneficii, denunțătorii și finanțarea partidelor politice și alegerilor). De asemenea,  este planificată  prezentarea propunerii de creare a unei instanțe internaționale anticorupție sau a unui alt mecanism de urmărire penală a liderilor corupți care se pot eschiva de justiție în propriile țări.

La eveniment participă Președintele Adunării Generale a ONU, Volkan Bozkir, Președintele Uniunii Interparlamentare, Duarte Pacheco, experți internaționali anticorupție și deputați din țările membre UIP.

Audierea Parlamentară va contribui la elaborarea Declarației Politice a Sesiunii Speciale a Adunării Generale împotriva corupției,  care va avea loc în perioada 2-4 iunie 2021 la New York, SUA.

Sesiunea Specială are sarcina de a revizui provocările și măsurile de prevenire și combatere a corupției și de a consolida cooperarea internațională în baza Convenției Națiunilor Unite împotriva Corupției din 2005.

Mihaela Rotari

Share