Un proiect de monitorizare – lansat la IGP. Năstase: Va trebui să aducă acele schimbări de care are nevoie Poliția
„Monitorizarea civică a reformei Poliției în Republica Moldova” este proiectul care a fost lansat public, astăzi, la Inspectoratul General al Poliției (IGP), informează OFICIAL.
Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase, prezent la eveniment, s-a referit la importanța proiectului.
„Proiectul va monitoriza, cu siguranță, un important pilon al controlului democratic asupra procesului de reformă. Știm cu toții, cetățenii sunt exasperați deja de utilizarea în spațiul public al termenului de reformă. Astfel, proiectul va trebui să aducă acele schimbări de care are nevoie Poliția în raport cu cetățeanul. Societatea civilă este cea care trebuie să tragă de ureche instituțiile statului atunci când constată derapaje”, a comunicat Năstase.
Ambasadorul UE în Republica Moldova, Peter Michalko, a comunicat despre valorile UE și rolul proiectului lansat. „Acest proiect, noi, în considerăm deosebit de important. Este foarte aproape de una dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene legată de buna guvernare și transparență”, a declarat Michalko.
Directorul Executiv Promo-LEX, Ion Manole, a oferit mai multe detalii despre proiect. „Grupurile-țintă ale acestui proiect și beneficiarii lor sunt Inspectoratul General al Poliției, Ministerul Afacerilor Interne, organizațiile societății civile, dar și organizațiile din domeniul mass-media. La 13 decembrie 2021 vom încheia acest proiect, inițiat la 14 decembrie 2018, iar bugetul total este de 480 de mii de euro, contribuția UE fiind semnificativă de 384 mii de euro”, a conchis Manole.
De menționat că, proiectul a fost implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al UE.
Mihaela Conovali