Un plan de cooperare moldo-român, semnat la Ministerul Apărării

Un plan de cooperare moldo-român, semnat la Ministerul Apărării

Planul de cooperare dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Ministerul Apărării Naționale din România pentru anul 2019 a fost semnat la Chişinău.

Documentul, semnat de şefa direcţiei cooperare internaţională, colonel Mariana Grama, şi omologul său român, colonel Adrian Bulea, prevede activităţi comune de instruire şi pregătire pentru militarii din Republica Moldova şi cei din România, acordarea de asistenţă din partea Guvernului român pentru continuarea procesului de reformă şi modernizare a sectorului de apărare al ţării noastre şi are ca obiectiv consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării.

La ministerul Apărării, colonelul Bulea a purtat discuţii cu Secretarul General de Stat, Radu Burduja, privind stadiul colaborării moldo-române pe segmentul de apărare.

Oficialii au convenit asupra intensificării participării în comun la exerciţii bilaterale şi multinaţionale, creşterii numărului de burse pentru ofiţerii şi subofiţerii Armatei Naţionale în instituţiile de profil din România, inclusiv în domeniul medicinii militare, precum şi acordării de căre România a expertizei în domenii relevante.

Mihaela Rotari 

Share