Un partid se pregătește de următoarele alegeri

Un partid se pregătește de următoarele alegeri

Iurie Muntean, cap de listă a Partidului „Congresul Civic” pentru alegerile ce au avut loc la 11 iulie curent, a declarat că, imediat după acest scrutin, pentru partidul lor deja au început pregătirile pentru următoarele alegeri, informează OFICIAL.  

Politicianul, într-o declarație, a mulțumit celor aproape 12 000 de votanți ai formațiunii.

„12 000 nu e puțin. Nu e puțin deloc. Acestor 12 000 nu trebuie să le amintim de la ce „mărunțișuri” au început eforturile concentrate ale oamenilor privind construcția unei noi realități din recenta istorie. Acești 12 000 de oameni știu și cât de lipsite de speranță și chiar prostești păreau aceste „mărunțișuri” majorității contemporanilor noștri. Da, nu s-a întâmplat nicio minune. Dar noi înțelegem că minunile acestea mereu se creează post factum de către autorii de cronici, letopisețe…”, a declarat el.

Muntean a spus că partidul continuă munca sa. „Următoarele alegeri pentru noi au început deja azi. Noi continuăm munca noastră întru construirea rețelei de organizații și structuri de partid la nivel național și, desigur, munca cu cetățenii. Noi doar suntem Congresul Civic”, a remarcat politicianul.

Fruntașul „Congresului Civic” a spus că nimeni nu știe câte luni sau câți ani vor dura acești „4 ani”. „Mai ales în rezultatul acțiunilor noastre și ale susținătorilor noștri”, a adăugat el.

Amintim că, „Congresul Civic” a obținut 0,77% sau 11 269 voturi.

Cristina Gurez

Share