Un partid cheamă conducerea de vârf a țării la protestul din 26 august

Un partid cheamă conducerea de vârf a țării la protestul din 26 august

Partidul „Voința Poporului” a lansat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, un apel către Președinte, Premier și Speaker, deputați, dar și partidele politice din Parlamentul RM, prin care îi îndeamnă să iasă, în data de 26 august, în fața protestatarilor din PMAN, informează Oficial.

Reprezentanții formațiunii au declarat că manifestația de protest a cetățenilor RM reprezintă toate categoriile de oameni.

„Toți ne vom aduna acolo pentru a demonstra că țara nu este guvernată corect. Legile se fac la comanda unor grupări oligarhice, iar Constituția este interpretată eronat și abuziv. Cei bogați au devenit foarte bogați, iar cei săraci au devenit foarte săraci. Toate partidele care au fost la guvernare în această perioadă merită să fie desființate cu aplicarea procedurilor de lustrație pentru următorii 10-15 ani, iar activitatea liderilor acestora trebuie reexaminate prin prisma Codului Penal pentru promovarea intereselor de grup”, se spune în apel.

În acest context, Partidul „Voința Poporului” invită conducerea de vârf a țării și a partidelor din Parlament să se prezinte în fața protestatarilor pentru a răspunde la mai multe întrebări. „Să ne explice de ce țara este în declin economic, de ce cetățenii trăiesc în sărăcie, de ce guvernarea ascunde raportul Kroll-2. De ce școlile, grădinițele sunt reparate pe banii donați de România și din banii colectați abuziv de la părinți, iar banii din bugetul public sunt irosiți pentru a organiza festivități pompoase cu tentă electorală. Când universitățile, colegiile, școlile și grădinițele vor fi dotate măcar cu echipamentul strict necesar. De ce se tolerează situația când România donează sute de ambulanțe și mașini pentru poliție, iar MAI irosește banii publici pentru a desena inimioare pe semafoare, a împărți floricele pe la colțuri. De ce persoanele care au prejudiciat averea publică – până în prezent sunt în libertate, iar unii dintre ei sau mai ales și cu indemnizații sau pensii fabuloase. Noi nu acceptăm ca Guvernul Filip să mărească întruna amenzile. Dacă vă pare că noi nu avem dreptate, dacă simțiți că mai sunteți onești – veniți în fața protestatarilor, declarați-vă demisia pentru că ați pierdut încrederea alegătorului și, în general, a populației”, se mai spune în declarație.

Mihaela Rotari

Share