Un fruntaș de partid comunică despre „unica alternativă a blocului ACUM și PSRM”: Alegerile au arătat clar

Un fruntaș de partid comunică despre „unica alternativă a blocului ACUM și PSRM”: Alegerile au arătat clar

„Ce mai la deal, la vale (vorba bunelului meu), alegerile din Chișinău au arătat clar, unica alternativă serioasă la Blocul ACUM și PSRM este PL și unicul lider al opoziției de dreapta este Dorin Chirtoacă. Vor sau nu, să recunoască și alții acest fapt este treaba lor, realitatea nu o poți nega” – a scris, pe o rețea socială, fruntașul liberal, Ion Cebanu, informează OFICIAL.

„O demonstrație de maturitate și minte lucidă ar însemna să se unească toți în jurul PL. Pentru toți cei care încearcă să nege acest fapt îi îndemn să reflecte asupra unui fapt împlinit și anume: după mai mult timp prin care PL a trecut prin trădări la nivel înalt, târât prin noroi de toate televiziunile și formatorii de opinie, cu liderii scoși din funcții la conandă politică și trimiși prin judecăți interminabile, fără resurse financiare, fără posturi TV și radio sau ziare de partid, ori afiliate, în fața unei propagande rusești și nu numai, cu oameni puțini, dezbinați în mai multe partiduțe “unioniste” rupte din trupul PL, cu o armată de analiști, experți, comentatori și pur și simplu părerologi puși de dimineața până seara să demonstreze tuturor că liberalii au “murit”, în asemenea condiții să ei peste 6 la sută ca partid și să fii al treilea pe podium ca tendință politică după Acum și Psrm, iar liderul de partid să adune peste 10 la sută, oare asta nu dovedește că PL este o construcție politică vie, sănătoasă și de perspectivă? De fapt suntem unica alternativă serioasă la cei de la putere: ACUM și PSRM”, mai adaugă Cebanu.

„Oare fără Maia Sandu, dl. Andrei Năstase câte voturi ar fi luat, cu tot cu Țopii lui , cu tot cu televiziunile lor, fiind la putere, etc? Haideți să fim cu toții raționali și de bună credință, nu e ușor să accepți realitatea, o spun în cunoștință de cauză, dar nici să o negi nu poți, dacă vrem binele acestei palme de pământ trebuie să facem scut în jurul PL. Toți cei care nu acceptă acest fapt împlinit fac jocul Kremlinului ori sunt din sânul puterii”, a conchis liberalul.

Doina Secrieru

Share