Un deputat PL comentează așa-numitele tensiuni din PL: „Nu mă miră astfel de informații”
Deputatul din partea Partidului Liberal, Iurie Dârda spune că nu se miră de faptul că circulă zvonuri precum că în PL ar exista tensiuni, urmare a scorului electoral obținut de Mihai Ghimpu la alegerile prezidențiale.
Într-un interviu acordat pentru www.tribuna.md, Dârda a precizat că, probabil, aceste zvonuri sunt lansate de cei care vor să distrugă curentul unionist, care, indiferent de ce se spune, devine din ce în ce mai puternic.
„Noi, membrii PL, suntem uniți și știm exact pentru ce luptăm. În PL a fost, este și va fi democrație. Noi discutăm succesele și eșecurile, analizăm și stabilim cum vom acționa. Dl. Mihai Ghimpu este un lider incontestabil, care, indiferent în ce postură a fost, a luptat pentru idealurile sale și nimeni și nimic nu l-a putut opri. Este un exemplu care ar trebui urmat și de alți politicieni. Cu atât mai mult de cei care azi spun una, iar mâine fac alta”, a precizat Dârda.
Mai mult, liberalul spune că Ghimpu a obținut un scor modest pentru că, a fost unicul candidat la funcția de Președinte care a fost sincer în tot ceea ce a spus, iar mesajul său a fost direct și tranșant: Unirea cu România.
„Mihai Ghimpu putea să jongleze cu diferite idei și jumătăți de frază, dar Dumnealui a preferat să spună ceea ce-și dorește din toată inima – ca Moldova să fie parte a României. Se vede că societatea încă nu e suficient de pregătită pentru a accepta politicieni sinceri şi consecvenţi în acţiuni şi declaraţii, ceea ce înseamnă că la capitolul respectiv mai avem încă mult de lucru. Un alt aspect important, care a influenţat scorul electoral al Dlui Ghimpu, este și aflarea PL la guvernare. Se știe că orice partid aflat la putere acceptă din start o pierdere de rating, de imagine, or oamenii sesizează mult mai rapid problemele cu care se confruntă ţara, decât succesele, rezultatele bune. Dar, PL nu putea proceda altfel – dacă nu acceptam să facem parte din actuala echipă de guvernare, azi Moldova era deja pe mâna forţelor pro-ruse şi despre integrare europeană nu s-ar fi putut de vorbit în termeni reali. În al treilea rând, în această campanie electorală am avut o polarizare fără precedent a electoratului, mai ales după ce unii candidaţi de pe centru-dreapta eşichierului politic s-au retras din cursă. Toate acestea nu aveau cum să nu-şi spună cuvântul la capitolul rezultate”, conchide deputatul.
Mihaela Rotari