Un deputat cu averea nedeclarată, iar directorul Moldsilva – cu conflict de interese. Date de la ANI
În săptămâna 15-19 februarie 2021, Inspectoratul de Integritate al ANI a constatat încălcarea regimului juridic al averii de către un deputat din Parlamentul Republicii Moldova. Numele acestuia va deveni public în următoarea perioadă după publicarea actului de constatare.
Un adjunct al Procurorului șef din Procuratura Ștefan Vodă, un ex-șef IGP și directorul unei întreprinderi municipale s-au ales cu sancțiuni contravenționale pentru depunerea tardivă și nedepunerea declarațiilor de avere și insterese personale.
Un alt act de constatare a fost întocmit în privința unui funcționar cu statut special din cadrul MAI, care a încălcat regimul juridic al declarării averii, iar directorul Moldsilva și cinci aleși locali din raionul Leova, Găgăuzia au fost constatați cu conflicte de interese nedeclarate și nesoluționate.Alți doi alești locali din Nisporeni și din raionul Florești s-au aflat în incompatibilitate de funcție.
Pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii de integritate au inițiat cinci controale pentru regimul juridic al conflictelor de interese și un control pentru incompatibilitate de funcție. În aceste verificări sunt vizați șeful unei întreprinderi municipale din Leova, un primar din suburbia municipiului Chișinău, doi aleși locali din raionul Călărași și Dubăsari și seful unui Centru de Sănătate din raionul Cahul.
Două cauze contravenționale au fost pornite pentru încălcarea prevederilor regimului juridic al conflictelor de interese și nedepunerea declarației de avere și interese personale de doi aleși locali din raioanele Basarabeasca și Leova.
Mihaela Rotari