Ultima decizie de la şedinţa Biroului Permanent Naţional PAS

Ultima decizie de la şedinţa Biroului Permanent Naţional PAS

Reprezentanții Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) susțin că înţeleg importanţa alegerilor anticipate din municipiul Bălţi, al doilea oraş ca importanţă din ţară. Iată de ce, la şedinţa Biroului Permanent Naţional PAS din 20 septembrie 2021 din partea formaţiunii a fost înaintată candidatura deputatului Boris Marcoci.

„Domnul Marcoci şi-a legat viaţa de „capitala Nordului”, construind acolo familia şi vatra, îi ştie toate păsurile şi necazurile şi este cunoscut şi apreciat de bălţeni”, comunică partidul.

La fel, sursa adaugă: „Împreună cu echipa PAS, vom face o campanie în care să-i convingem pe locuitorii municipiului că merită să trăiască într-un oraş curat, comod şi primitor”.

 

Mihaela Conovali

 

Share