Ulanov: Acordarea garanțiilor de stat celor trei bănci reprezintă adevăratul furt al miliardului

Ulanov: Acordarea garanțiilor de stat celor trei bănci reprezintă adevăratul furt al miliardului

Decizia de acordare a garanților de stat celor trei bănci a fost ilegală, iar scopul nu a fost nici pe departe salvarea băncilor. Mai mult, Procuratura Generală nu a mișcat un deget pentru a-i trage la răspundere pe adevărații „hoți ai miliardului”. Declarațiile au fost făcute de deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov, de la tribuna Parlamentului, informează OFICIAL. 

Potrivit lui Ulanov, în 2014, nici acționarii, nici conducerea celor trei bănci (Banca de Economii, Unibank și Banca Socială n. r.) nu au cerut acordarea garanțiilor de stat, decizia Guvernului de a acorda garanții de stat fiind un act penal fără precedent.

Mai mult, suma fondurilor emise celor trei era mult mai mare decât valoarea depozitelor din acel moment. Astfel, la sfârșitul lunii noiembrie 2014, suma depozitelor în cele trei bănci era de aproape șapte miliarde, de două ori mai puțin decât cele 13 miliarde de lei acordate de către Guvern.

„Nici acționarii, nici conducerea celor trei bănci, nu au cerut acordarea garanțiilor de stat. Această inițiativă aparține Băncii Naționale și Comitetului Național de Stabilitate Financiară, tot ei fiind și autori ideii geniale de lichidare a băncilor. Unde este poziția Procuraturii Generale cu privire la acțiunile ilegale ale Băncii Naționale și Comitetului Național de Stabilitate Financiară, care au convins Guvernul să emită garanțiile de stat? Cine va răspunde pentru faptul că în loc să fie folosiși banii din Fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar au fost utilizați banii din bugetul de stat? Procuratura a găsit deja vinovații? Dosarul este deja în instanță?”, s-a întrebat Ulanov.

Ulanov a amintit și despre propunerea lui Ilan Șor de recuperare a banilor din frauda bancară, propunere care nu a fost luată în seamă nici de Banca Națională, nici de către Procuratura Generală, nici de Ministerul Finanțelor. Amintim că Ilan Șor a propus cumpărarea portofoliului de credite al celor trei bănci, după care recuperarea banilor de la adevărații beneficiari ai devalizării sistemului bancar moldovenesc.

„Oare propunerea de conlucrare cu ancheta și răscumpărarea creditelor nu este o soluție eficientă de recuperare a prejudiciului în cadrul dosarului privind frauda bancară? E nevoie doar de voință politică”, a mai spus Ulanov.

Doina Secrieru

Share