UE: Parteneriatul rămâne concentrat pe obținerea de beneficii pentru cetățenii din R.Moldova

UE: Parteneriatul rămâne concentrat pe obținerea de beneficii pentru cetățenii din R.Moldova

Uniunea Europeană (UE), printr-o declarație oficială, și-a exprimat poziția cu referire la demiterea de astăzi a Guvernului condus de Maia Sandu, de către Parlament, informează OFICIAL.

„Votul de neîncredere acordat Guvernului Republicii Moldova în contextul procesului de selectare a Procurorului General ridică semnale de îngrijorare în privința procesului de reforme din țară.

Coaliția a demarat o serie de inițiative pe angajamente-cheie făcute începând cu luna iunie, în domenii precum: lupta cu corupția, independența judiciară și investigarea fraudei bancare. Necesitatea acestor reforme nu a dispărut, odată cu demiterea Guvernului.

Parteneriatul Uniunii Europene rămâne concentrat pe obținerea de beneficii tangibile pentru cetățenii din Republica Moldova”, a menționat purtătorul de cuvânt al Serviciului European de Acțiune Externă.

În acest context, Uniunea Europeană afirmă că este determinată să lucreze cu cei din Republica Moldova care susțin procesul de reforme prevăzute de Acordul de Asociere, în special – lupta cu corupția, asigurarea independenței judiciare și depolitizarea instituțiilor de stat.

„Vom continua să bazăm relația noastră cu Republica Moldova pe principiul condiționalității și al respectului pentru statul de drept și standardele democratice”, se mai spune în declarație.

Cristina Gurez

Share