Președintele: „Este de datoria noastră să protejăm drepturile tuturor cetățenilor care locuiesc pe teritoriul Republici Moldova”
„Pentru merite în promovarea politicii de stat de armonizare a relațiilor interetnice în Republica Moldova și contribuție la cultivarea valorilor comune și a dialogului intercultural, în scopul consolidării sistemului de protecție a minorităților naționale, am conferit diploma de onoare a Președintelui Republicii Moldova mai multor asociații obștești ale minorităților naționale din Moldova”. Declarația a fost făcută de Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, pe o rețea de socializare, informează Oficial.
Șeful statului a spus că, la inițiativa Comisiei pentru relații interetnice din cadrul Consiliului Societății Civile pe lîngă președintele Republicii Moldova, precum și a liderilor asociațiilor obștești ale minorităților naționale, a avut o întrevedere cu reprezentanții acestor asociații, în cadrul căreia s-au discutat mai multe subiecte legate de situația politică și economică din țară, inițiativele lansate de aceste organizații obștești.
„Moldova a fost și este un stat multietnic, un exemplu de conviețuire în liniște și pace a naționalităților secole la rând și este de datoria noastră să protejăm drepturile tuturor cetățenilor care locuiesc pe teritoriul Republici Moldova. Este o poziție fermă a mea și în context am informat că astăzi am restituit Parlamentului așa-numita ”lege anti-propagandă rusă” care este una anticonstituțională și nu corespunde normelor internaționale.
Am subliniat că toate propunerile și inițiativele lansate vor fi examinate și vom depune toate eforturile pentru a găsi soluțiile ce se impun”, a scris Dodon.
Doina Secrieru