Trei propuneri ale PL pentru concurenții electorali

Trei propuneri ale PL pentru concurenții electorali

Partidul Liberal (PL), în cadrul unei conferințe de presă, a venit cu trei propuneri pentru concurenții electorali, pentru a face presiune asupra guvernării Republicii Moldova, informează Oficial.

Liderul PL, Dorin Chirtoacă, s-a referit la importanța unor condiții suplimentare pentru diasporă în cadrul alegerilor.

„Noi solicităm să fie deschise secții de vot suplimentare. Diasporei trebuie să îi fie create condiții de vot mult mai în regulă. Nu există altă soluție la ora actuală decât o mobilizare a tuturor oamenilor pentru a-și exprima votul, cel puțin să existe un vot de protest pentru actualul regim. Diaspora rămâne a fi forța de bază, de aceasta considerăm că trebuie să avem o relație corectă cu ei”, a precizat Chirtoacă.

Candidatul din partea PL în cadrul unei circumscripții din Europa de Vest, Vasile Calmațui, a punctat trei subiecte, care ar fi trebuit modificate. „Tot timpul discut cu cetățenii – atât din Moldova, cât și de peste hotare. Mă adresez către toți concurenții electorali, să facă presiune asupra guvernării pentru a permite celor din diasporă să voteze cu pașaportul expirat. Al doilea lucru – mulți oameni nu mai au pașapoarte moldovenești, ar fi corect ca – cetățenii Republicii Moldova să poată vota cu buletinul, chiar și peste hotare. Al 3-lea lucru – să fie mărit numărul de funcționari electorali”, a conchis Calmațui.

Mihaela Conovali

Share