Traian Băsescu, despre posibilitatea de a candida la Președinția Republicii Moldova
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, a respins luni teoria potrivit căreia intenționează să-și ia cetățenia moldovenească pentru a candida la Președinția Republicii Moldova și, odată ajuns președinte, în eventualitatea unei uniri, să redevină din nou președintele României.
„Nu, nu am făcut-o (cerere pentru obținerea cetățeniei moldovenești — n.r.). Nu, astea sunt speculații de oameni, aș spune chiar, uneori cu un nivel redus de responsabilitate. Cum să te poți gândi că un fost președinte al României se face președinte al Republicii Moldova, unește patriile. Nu, cele două țări se vor uni ori de nevoie, ori de bunăvoie. De bunăvoie în vreo 20 de ani, de nevoie și mâine, poate”, a declarat fostul președinte la B1TV. Întrebat dacă România și Moldova se vor uni într-un termen rezonabil, Băsescu a precizat că oamenii politici responsabili de la Chișinău, privind „la situația din regiune, la ce s-a întâmplat în Ucraina”, ar trebui să știe că s-a creat „un zid între Republica Moldova și Ucraina, pe de-o parte, și Uniunea Europeană, pe de altă parte”. „Sigur, avem acord de liber schimb, avem liberă circulație, liberalizarea vizelor, dar de aici până la intrare în Uniunea Europeană, calea a devenit la o distanță infinită de aceste două țări.
Semnalul pe care l-a dat Moscova a fost foarte clar. Orice drum al Ucrainei către Uniunea Europeană înseamnă intervenție militară. Nu-i vor lăsa, au nevoie strategic de acest tampon între Federația Rusă și Uniunea Europeană, NATO. (…) Republica Moldova este pusă demult sub control prin războiul transnistrean. Republica Moldova are, deja, pe teritoriu trupe ale Federației Ruse. Acum, mai mult sau mai puțin recunoscut de Rusia, are și Ucraina trupe ale Federației Ruse sau loiale Federației Ruse pe propriul teritoriu”, a mai declarat fostul șef al statului. Întrebat dacă pentru România, geopolitic vorbind, este „totul pierdut” în Moldova, Băsescu a spus: „Acum, da”.
„Eu le-am spus și jurnaliștilor (moldoveni — n.r.) într-o conferință de presă, pentru că ultima idee lansată de politicienii din Republica Moldova este să facă cerere de aderare (la UE — n.r.). Le-am spus: România a semnat acordul de liber schimb în 1993 și a intrat în Uniunea Europeană în 2007. Deci, a durat 14 ani acest proces, în primul rând de transformare a instituțiilor și pe urmă încă doi ani și ceva de negociere. (…) În condițiile acestea, după semnalul dat de Moscova că nimic din teritoriul fostei Uniuni Sovietice, cu excepția balticilor, (…), nu va ajunge să fie membru NATO și membru al UE. Acesta este semnalul dat de Federația Rusă”, a apreciat fostul președinte.
El consideră că schimbările politice din ultimul timp petrecute la Chișinău „nici ele nu ajută grozav, având în vedere că e un guvern minoritar susținut de comuniști, care nu sunt cei mai entuziaști”.
Sursa: Agerpres