Tinerii organizației „START”, a mișcării civice „O viață nouă”, cer demisia Guvernului, ca urmare a deciziei de lichidare a universităților

Tinerii organizației „START”, a mișcării civice „O viață nouă”, cer demisia Guvernului, ca urmare a deciziei de lichidare a universităților

Organizația de tineret „START”, din cadrul mișcării civice „O viață nouă”, cere demisia imediată a ministrului Educației, Anatolie Topală, dar și a întregului Cabinet Gavrilița. Revendicarea a fost înaintată în contextul deciziei de a optimiza instituțiile de învățământ superior, ceea ce presupune că mai multe universități importante vor fi lichidate.

Câteva zeci de tineri, echipați cu pancarte, au venit astăzi în fața clădirii Guvernului și au dat citirii unei declarații prin care condamnă vehement așa-numita reformă a învățământului superior. Aceștia solicită Ministerului Educației să-și revizuiască decizia de a închide Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea Agrară, Academia de Administrare Publică, Universitatea de Stat din Taraclia și Universitatea de Educație Fizică și Sport.

„Ei numesc lichidarea instituțiilor de învățământ drept reformă în educație. Din păcate, argumente similare am mai auzit și în trecut, pe vremea când actualul președinte, Maia Sandu, deținea funcția de ministru al Educației și, folosind aceleași pretexte, a închis în jur de 200 de școli și licee. Și atunci ne spuneau că așa-numita „reformă” va îmbunătăți calitatea învățământului și va permite economisirea banilor publici. Iată că, după aproape 10 ani, vedem că niciunul dintre aceste argumente nu s-a materializat, dimpotrivă, am ajuns să avem clase arhipline de copii și o criză acută de cadre didactice, ceea ce afectează profund calitatea studiilor”, se menționează în declarație.

Potrivit organizației „START”, singurul rezultat palpabil al așa-numitei „reforme”, începută de PLDM și continuată de PAS, constă în degradarea continuă a sistemului de învățământ și forțarea tinerilor să părăsească masiv țara, în căutarea unui viitor mai bun.

„Constatăm că acțiunile autorităților încalcă brutal drepturile și interesele tinerei generații, inclusiv prevederile Cartei Europene pentru Drepturile Omului, referitoare la dreptul la educație. Este evident faptul că obiectivul real al acestor politici antinaționale este distrugerea totală a sistemului de învățământ, cu scopul de a-l deposeda de terenurile și bunurile pe care le deține și de a le folosi în interes propriu”, se mai spune în declarație.

Prin urmare, tinerii cer autorităților să oprească imediat procesul de optimizare a instituțiilor de învățământ și demisia membrilor Guvernului Gavrilița.

„Le amintim acestor pseudopoliticieni că stăpânii Republicii Moldova suntem noi, cetățenii, iar dreptul la Educație este garantat prin Constituție. Îi avertizăm că, dacă vocea noastră nu va fi auzită, vor recurge și la alte metode de presiune, inclusiv prin organizarea protestelor în masă, pentru a apăra interesele tinerilor, în particular, și al societății, în ansamblu”, au declarat participanții la acțiune.

Declarația, în versiunea română și rusă, a fost ulterior transmisă secretariatului Guvernului.

Share