Tineri din întreaga țară au participat la cea de-a VIII-a ediție a Parlamentului Tinerilor, găzduită de legislativ
Legislativul a găzduit cea de-a VIII-a ediție a proiectului educațional „Parlamentul Tinerilor”. Și în acest an, evenimentul a reunit 51 de tineri din întreaga țară, care au avut oportunitatea de a se familiariza cu procesul legislativ prin activități interactive și sesiuni de elaborare a proiectelor de lege.
În prima zi a evenimentului, participanții au fost repartizați în echipe, au fost inițiați în procedurile legislative și implicați în procesul de constituire a fracțiunilor și comisiilor parlamentare. De asemenea, tinerii au prezentat propuneri de inițiative legislative pe care le-au examinat la ședințele comisiilor. Activitatea în comisii a oferit tinerilor posibilitatea de a colabora, de a dezbate și de a perfecționa proiectele de lege propuse.
Astăzi, participanții au simulat ședința de constituire a legislativului, un moment simbolic al procesului parlamentar. Tinerii au ales Președintele Parlamentului, vicepreședinții și au supus dezbaterilor proiectele de lege inițiate. Printre acestea figurează inițiative legislative care vizează dezvoltarea și modernizarea sistemului de transport public; stabilirea unei cote minime de 10 % de reprezentare a tinerilor în Parlament, în consiliile locale și raionale; dezvoltarea durabilă și incluziunea socială în sectorul antreprenorialului. Printre proiectele discutate s-au numărat și propunerea de inițiere a unui referendum pentru asigurarea accesului la internet ca drept fundamental; proiectul de lege privind gestionarea deșeurilor periculoase, dar și cel privind instalarea în centrele medicale a aparatelor automate de distribuire a articole de igienă și a produselor de contracepție, precum și propuneri de modificate a Codului fiscal.
În debutul evenimentului, deputatele Alina Dandara și Natalia Davidovici au adresat mesaje de salut tinerilor participanți. Parlamentarele i-au felicitat pentru implicare și i-au îndemnat să continue să fie activi, să contribuie la dezvoltarea comunităților lor și să aspire la un viitor mai bun pentru Republica Moldova.
„Mă bucur că există această platformă care reunește tineri din mai multe localități din țară. De asemenea, mă bucur că sunteți interesați să vedeți cum funcționează instituția legislativă și cum activăm noi, deputații. Pentru noi este foarte important să facem ca lucrurile să meargă mai bine pentru țară, pentru cetățeni și pentru voi, tinerii. Sunteți cei care s-ar putea, pe viitor, să deveniți deputați, miniștri, funcționari publici, de aceea este important ca noi să ne facem conștiincios munca și să lăsăm un exemplu demn de urmat pentru voi”, a menționat Alina Dandara.
La rândul său, deputata Natalia Davidovici a menționat că este mândră să vadă o generație tânără atât de educată, talentată și dedicată viitorului țării noastre. „Sunteți o generație cu viziuni, vă adaptați mai ușor la realitatea care se schimbă vertiginos, cunoașteți mai bine noile tehnologii și, cel mai important, voi sunteți mai deschiși și mai puțin influențați de stereotipuri. De aceea, sunt convinsă că generația voastră poate aduce un aport semnificativ la consolidarea societății noastre”, a declarat parlamentara Natalia Davidovici.
Cu un mesaj de încurajare pentru tineri a venit și deputatul Grigore Novac, care a subliniat că Republica Moldova are nevoie de tineri activi și implicați. „Sunt convins că mulți dintre voi, cei prezenți aici, veți reveni în această sală în calitate de deputați, fie independenți, fie membri ai unei platforme politice. Vă doresc succes și vreau să subliniez că Republica Moldova are nevoie de tineri ca voi: entuziaști, implicați și determinați să transforme această țară într-o țară mai bună”, a menționat deputatul Grigore Novac.
În încheierea evenimentului, Secretarul general al Parlamentului, Tamara Gheorghița, le-a înmânat tinerilor certificate de participare și a apreciat dedicația, implicarea și dorința tinerilor de a schimba spre bine lucrurile. „Posibilitatea de a parcurge întreg procesul, începând de la inițierea unui act normativ și până la adoptarea lui, reprezintă o experiență inedită pentru voi și vă puteți considera norocoși că ați avut posibilitatea de a participa la o asemenea activitate”, a subliniat Tamara Gheorghița.
„Parlamentul Tinerilor” este un proiect inițiat de către Asociația Obștească INVENTO, în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel în Republica Moldova și cu susținerea Parlamentului Republicii Moldova.