Timofti: Menținerea capacității de luptă trebuie să rămână o prioritate pentru Armata Națională

Timofti: Menținerea capacității de luptă trebuie să rămână o prioritate pentru Armata Națională

Președintele Republicii Moldova, Domnul Nicolae Timofti, a participat astăzi, 18 mai, la ședința Colegiului militar al Ministerului Apărării. Despre aceasta a anunțat serviciul de presă al Președinției.

În cadrul întrunirii, a fost supusă discuției problematica dezvoltării și modernizării capabilităților Armatei Naționale, precum și menținerea disciplinei militare și a ordinii de drept.

În discursul susținut ulterior dezbaterilor, șeful statului a punctat un șir de subiecte care trebuie luate în calcul de către conducerea Ministerului Apărării la proiectarea procesului de dezvoltare a Armatei Naționale și la implementarea măsurilor de consolidare a disciplinei militare.

În această ordine de idei, Președintele a subliniat că menținerea capacității de luptă trebuie să rămână o prioritate pentru Armata Națională, iar problema disciplinei militare necesită o tratare exhaustivă.

Totodată, a fost menționată importanța desfășurării calitative a procesului de revizuire a documentelor strategice și a cadrului normativ specific domeniului apărării. În acest sens, Președintele a îndemnat conducerea  Armatei să profite la maximum de experiența și expertiza partenerilor străini, a Statelor Unite ale Americii, a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord și a Uniunii Europene în procesul de consolidare a capacității de apărare a statului.

De asemenea, Președintele a reiterat susținerea și în continuare a inițiativelor și eforturilor Ministerului Apărării cu referire la soluționarea problemelor cu care se confruntă militarii și a exprimat gratitudine pentru devotamentul constant și dedicația manifestată în îndeplinirea obligațiilor de serviciu de către întreg efectivul Armatei Naționale.

Mihaela Rotari

Share