Președintele Timofti: Relațiile dintre RM și România, în ultimii ani, au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis un mesaj de felicitare Președintelui României, Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Naționale a României.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
„Stimate Domnule Preşedinte,
Am deosebita plăcere de a Vă adresa, cu prilejul celei de-a 98-a aniversări a creării statului român modern, cele mai sincere și cordiale felicitări, cu titlu personal și din numele poporului Republicii Moldova. Voi fi onorat să transmiteți omagiul meu tuturor cetățenilor români.
Cu o satisfacție aparte constat faptul că în ultimii ani relațiile dintre Republica Moldova și România au cunoscut o dezvoltare vertiginoasă, avansând pe un făgaș pragmatic, în spiritul parteneriatului privilegiat bine stabilit. Comunitatea de valori, limbă și cultură, fortificată milenar, precum și susținerea necondiționată a parcursului european al țării mele, cu siguranță, vor constitui și mai departe un fundament temeinic pentru consolidarea și diversificarea, pe multiple planuri, a legăturilor dintre ambele state.
În contextul dat, vreau să exprim profunda gratitudine pentru angajamentul valoros pe care România şi Dumneavoastră personal Vi l-ați asumat întru implementarea agendei interne de reforme, dar şi pentru modernizarea instituţiilor noastre publice prin intermediul proiectelor sprijinite financiar de către autorităţile române.
Stimate Domnule Președinte, sunt ferm convins că Republica Moldova va urma, și pe viitor, calea democrației europene. Indiferent de complexitatea provocărilor, vom reuși, fără îndoială, să fructificăm colaborarea bilaterală. Or acest deziderat este posibil, pe bună dreptate, prin cooperarea multidimensională pe care o promovaţi în calitate de șef al statului şi pe care o susținem în comun.
Cu cele mai bune gânduri și distinse sentimente, cu alese urări de bunăstare întregului popor român, Vă rog să acceptaţi, Stimate Domnule Preşedinte, expresia înaltei mele consideraţii.
La Mulți Ani, România!”.
Mihaela Rotari