Timofti a discutat cu Merkel – la Paris (foto)

Timofti a discutat cu Merkel – la Paris (foto)

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, participă astăzi, 30 noiembrie a.c., la Conferința Părților la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (COP 21), care se desfășoară în capitala Republicii Franceze, Paris, comunică serviciul de presă al Președinției.

Summit-ul, care este cea mai importantă conferință mondială pe tema schimbărilor climatice, reunește șefi de stat și de guvern din peste 145 de țări, și are ca obiectiv încheierea unui acord internațional anti-poluare, care să permită limitarea încălzirii globale la 2 grade Celsius în raport cu epoca pre-industrială.

Președintele Timofti va ține un discurs în sesiunea de seară a conferinței în care va prezenta planurile Republicii Moldova de reducere a poluării mediului și va prezenta poziția țării noastre față de politicile internaționale privind schimbările climatice.

Înaintea reuniunii, șeful statului a purtat convorbiri scurte cu cancelarul german, Angela Merkel, președintele Ucrainei, Petro Poroșenko, președintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, președintele Albaniei, Bujar Nishani, prim-ministrul Georgiei, Irakli Garibashvili, și prim-ministrul Estoniei, Taavi Roivas. Pentru această după-amiază, președintele Timofti are programată o întrevedere cu președintele Serbiei, Tomislav Nikolic.

1 3 4 5 6

Mihaela Rotari

Share