Tariful pentru energia electrică poate fi scăzut! Un expert a spus soluția la conferința „Congresului Civic”

Tariful pentru energia electrică poate fi scăzut! Un expert a spus soluția la conferința „Congresului Civic”

În cadrul conferinței organizate de „Congresul Civic”, expertul în domeniul energetic Andrei Damașcan a spus cum ar putea fi micșorat rapid tariful la energia electrică pentru consumatorii moldoveni în cadrul unor relații economice cu prestatorii, fără a fi atinse chestiunile politice, informează OFICIAL.

Moldova, potrivit lui, ar fi putut obține o pauză de câțiva ani în ceea ce privește creșterea tarifelor energiei electrice, dacă și-ar fi determinat relația cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan în următorii 5 ani, iar operatorul Energocom, care deține două licențe, ar fi propus prețul.

Andrei Damașcan a declarat: „Energocom poate propune Centralei de la Cuciurgan prețul la energia electrică, iar aceasta împreună cu „Gazprom” să stabilească în baza acestui tarif prețul la gaz pentru producerea electricității, concret pentru compania licențiată Energocom. În acest caz, gazul ar servi ca materie primă pentru producerea electricității, iar chestiunea relațiilor dintre companii ar trece la cu totul alt nivel”.

„În primul rând, am scăpa de tendința de colectare datoriilor dintre Moldova și regiunea transnistreană. Pentru că gazul ar fi considerat moldovenesc, ar fi intrat pe teritoriul Moldovei, chiar dacă ar fi intrat prin Ucrana direct la Cuciurgan. Dar acest gaz ar fi fost ca materie primă în baza căreia unul dintre blocurile lor ar fi putut lucra pentru necesitățile Moldovei. În cel de-al doilea rând, prețul la gaz ar fi fost destul de scăzut, pentru că noi am dictat o politică a prețului scăzut la energia electrică”, a spus Damașcan, care a participat la conferința „Congresului Civic” cu un raport privind viziunea sa în privința unei noi politici energetice a Moldovei.

Potrivit expertului, Moldova nu poate miza azi pe faptul că va putea obține energie electrică mai ieftină de la stațiile din Ucraina sau România, explicând de ce:

„Degeaba așteptăm un preț mai scăzut al energiei electrice la concursul prestatorilor ucraineni, atunci când ei înșiși au problemele lor cu livrările și costul energiei electrice. Mai mult decât atât, astăzi revărsările pe teritoriul ucrainean sunt achitate de Centrala de la Cuciurgan din partea consumatorilor ucraineni, în speță, din regiunea Odesa. Noi însă, din partea Ucrainei, putem spera la livrări la un preț mai scăzut doar din partea Energoatom, care nu funcționează pe bază de hidrocarburi. Celelalte stații lucrează pe gaz. La fel ca și stațiile din România. Acolo există o singură stație pe Dunăre, dar ea (la fel ca Energoatom, n.red) nu poate asigura Moldova”.

„Nici resursele regenerabile, nici stațiile de hidrocarburi din Ucraina și România nu pot oferi un preț scăzut la energia electrică”, a concluzionat Damașcan.

„Avem nevoie de o colaborare mult mai strânsă cu Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan. Iar un anumit dictat în privința prețurilor ne-ar putea oferi o pauză de 5 ani, pentru ca noi să ne putem pregăti de alte încercări care ne așteaptă în viitor”, a conchis expertul.

Pauza tarifară, în opinia expertului, ar ajuta Moldovei să se pregătească de alte încercări energetice și să accelereze dezvoltarea resurselor regeneralbile de producere a energiei:

„În context, am putea continua dezvoltarea resurselor regenerabile pe teritoriul Moldovei, sinecostul cărora, de exemplu, deja este mai scăzut decât la CET-1 și CET-2”.

Amintim că, miercuri, „Congresul Civic” a desfășurat o conferință online „Stimulentele economice, competența și voința politică”, la care au participat experți în domeniul economic, precum și reprezentanți ai formațiunilor politice de opoziție parlamentare și extraparlamentare.

Doina Secrieru 

Share