„Sunt gata partidele politice de dreapta pentru o asemenea mișcare?!” Analiza unei jurnaliste din RM

„Sunt gata partidele politice de dreapta pentru o asemenea mișcare?!” Analiza unei jurnaliste din RM

Jurnalista Elena Robu, în cadru unei postări pe blogul ei, a vorbit despre următoarele alegeri locale din municipiul Chișinău, informează Oficial.

„După Eurovision continuăm simfonia în R. Moldova. La sfârșitul acestei săptămâni vor avea loc alegeri în Chișinău și Bălți. Au fost făcute publice rezultatele Barometrului de Opinie Publică realizat la comanda Institutului de Politici Publice. Pur și simplu nu pot să cred în unele rezultate prezentate, mai ales cele care se referă la alegerile în Chișinău. E atât de greu să înțeleg cum gândesc oamenii, cum se lasă manipulați, cum un covor de flori îi poate determina să își dea votul pentru o persoană care a venit în fruntea primăriei ilegal. Cum poate o persoană care în alegerile prezidențiale din 2016 a acumulat 5276 de voturi în toată țara, să fie astăzi favorită pentru primăria capitalei?! Este pur și simplu neclar cum oamenii noștri se opun construirii unui stat democratic”, a precizat ea.

În același timp, Robu s-a referit și la evenimentele organizate de partidele politice în preajma alegerilor locale.

„Fiecare eveniment organizat în campanie electorală este un instrument de manipulare. Toate concertele, focurile de artificii, magazinele sociale cu produse de proveniență dubioasă, toate rapoartele guvernanților despre așa-zisa bunăstare, falsa susținere din partea SUA pentru actuala guvernare, desemnarea ambasadorilor pe linie de partid și anume din partea PD, toate aceste momente se înscriu în manipularea opiniei publice și menținerea oamenilor într-o ceață totală”, a analizat ea.

Robu, mai comunică și despre cât de independenți sunt candidații precum „(in)dependenta Silvia Radu”. „Dacă sunteți gata să vă lăsați influențați și manipulați de un covor de flori de 2 milioane de lei pe care tot voi l-ați plătit din buzunarul vostru și o veți vota la alegeri pe (in)dependenta Silvia Radu, susținută masiv de presa PD, atunci înseamnă că asta meritați. Nimeni nu poate face schimbarea pentru voi. Dacă vă place să trăiți în manipulare și minciună și să le construiți în continuare palate celor de la guvernare, nu aveți de cât. Doar că după asta nu trebuie să vă plângeți pe soarta pe care o aveți. Din păcate, inclusiv cu banii moldovenilor din străinătate este susținut un asemenea sistem corupt”, a declarat Robu.

Jurnalista s-a referit și la analizele unor politologi, care s-au expus cu privire la următoarele alegeri locale. „Ar mai fi niște scenarii de discutat pentru alegerile de duminică din Chișinău. Unii politologi spun că dacă s-ar retrage din cursa electorală candidatul PL, Valeriu Munteanu și candidatul PUN, Constantin Codreanu în favoarea candidatului PPDA și PAS, Andrei Năstase, atunci există șanse ca Andrei Năstase să câștige primăria capitalei și odată cu această victorie să fie începutul căderii actualului regim de la guvernare. Dar oare sunt gata partidele politice de dreapta pentru o asemenea mișcare?! Greu de crezut. Fiecare este cu rânza sa, iar în consecință avem de suferit noi cu toții, noi cei care suntem furați în fiecare zi și nu suntem lăsați să avem o viață normală. Pur și simplu suntem condamnați să trăim în mocirlă”, a scris Robu.

Mihaela Rotari
Share