Streleţ: „Toate aceste obiective pot fi realizate în condițiile unei stabilități politice”

Streleţ: „Toate aceste obiective pot fi realizate în condițiile unei stabilități politice”

Prim-ministrul Valeriu Streleţ a participat ieri la Forumul Public pentru lansarea dialogului cu privire la semnarea Pactului Social „Pentru Moldova”, alături de Președintele țării, Nicolae Timofti, Președintle Parlamentului, Andrian Candu, dar și împreună cu peste 70 de reprezentanți ai sectorului asociativ civic, clasei politice, mediului academic, asociațiilor de creație, partenerilor sociali și altor actori publici.

În cadrul evenimentului a avut loc o discuție deschisă dintre conducerea țării și actorii publici relevanți, având drept scop edificarea unei platforme comune pentru a consolida societatea și a asigura dezvoltarea Republicii Moldova.

În luarea sa de cuvânt, Premierul a menționat că Guvernul conștientizează necesitatea schimbărilor și soluționării problemelor cu care se confruntă Republica Moldova în această perioadă complicată. Valeriu Streleț a subliniat că activitatea Executivului este axată pe rezolvarea problemelor enunțate, inclusiv de către protestatari, revendicările cărora, în mare parte, coincid cu prevederile Porgramului de activitate a Guvernului și vizează, printre altele, asigurarea stabilității economice, depolitizarea instituțiilor statului şi asigurarea funcționalității lor.

Prim-ministrul s-a referit la acțiunile întreprinse de echipa guvernamentală pentru redresarea situației. Premierul a specificat că, anume în acest scop a fost actualizat Planul de Acțiuni pentru Implementarea Acordului de Asociere cu UE. Guvernul s-a concentrat pe stabilizarea macroeconomică, asanarea sectorului bancar, relansarea strategiei anticorupție, dar și a reformei administrației publice. Totodată, Executivul s-a axat pe soluționarea problematicii transnistrene, precum și pe asigurarea securității energetice, purtând negocieri și tratative cu partenerii Republicii Moldova. Nu în ultimul rând, Guvernul este preocupat de achitarea plăților sociale, salariilor și pensiilor. „Toate aceste obiective pot fi realizate în condițiile unei stabilități politice”, a declarat Prim-ministrul. Șeful Guvernului a chemat la o conlucrare eficientă între guvern și societatea civilă pentru atingerea obiectivelor propuse.

La propunerea Prim-ministrului Valeriu Streleţ, în perioada imediat următoare vor fi create platforme de dialog sectoriale, la care sunt invitaţi să participe reprezentanţii societăţii şi ai administraţiei publice, pentru a examina atât propunerile lansate în cadrul primului Forum Public, cât şi alte sugestii pentru soluţionarea problemelor din Republica Moldova.

Seful statului, Nicolae Timofti și Președintele Parlamentului, Andrian Candu, de asemenea, au menționat importanța păstrării unui dialog civilizat și a stabilității în țară pentru a asigura dezvoltarea de mai departe și îmbunătățirea vieții oamenilor.

Reprezentanții celor trei instituții fundamentale ale statului au pledat pentru continuarea dialogului şi consolidarea eforturilor guvernării şi societăţii civile, în vederea depășirii provocărilor cu care se confruntă Republica Moldova și asigurării modernizării și dezvoltării țării.

 

Doina Secrieru

Share