Stoianoglo: Nu am nici un temei legal sau moral să demisionez din funcția de Procuror General

Stoianoglo: Nu am nici un temei legal sau moral să demisionez din funcția de Procuror General

Procurorul General, Alexandr Stoianoglo a declarat că nu are nici un temei legal sau moral să demisioneze din funcție, informează OFICIAL.

„În primul rând, reamintesc că în RM, la fel ca în oricare stat care pretinde a fi democratic, puterea legislativă, executivă și cea judecătorească sunt separate, însă colaborează de pe poziție de egalitate. La 8 luni de la învestirea Maiei Sandu în calitate de Președinte al RM, Procuratura în repetate rânduri a încercat să formeze un dialog cu președintele statului, din păcate, eforturile noastre au fost în zadar. Apogeul colaborării noastre a fost atins la ultima ședință a CSS, organizată peste noapte, la care au fost invitați și conducătorii procuraturilor specializate. Unicul scop urmărit prin ultima ședința a CSS a fost de a ataca și acuza Procuratura de lipsă de eficiență și de a iniția modificările legislative pentru demiterea Procurorului General”, a declarat Alexandr Stoianoglo, în cadrul unui briefing de presă.

El a îndemnat Președinția să publice nu doar deciziile Consiliului Suprem de Securitate, ci și anexele cu numele celor pe care guvernarea îi vrea cu dosare penale. „Constatăm că principiul egalității în colaborare cu Procuratura a fost neîntemeiat, sistematic și demonstrativ încălcat de Președintele țării, care a ales să impună, de pe poziție de Superioritate, anumite condiții în raport cu instituția Procuraturii, care este parte a puterii judecătorești. Mă adresez către Președintele statului cu îndemnul de a repune activitatea Consiliului Suprem de Securitate în albia legalității. Concomitent, ne adresăm Curții Constituționale cu o sesizare pentru controlul constituționalității includerii Procurorului General în componența CSS”, a precizat Procurorul General.

Totodată, Stoianoglo a menționat că, Procuratura nu va deservi nici o forță, grup de interese sau institut al puterii. Nu vor fi dosare sau urmăriri penale la comandă. Potrivit lui, Procuratura va continua să servească doar Legea și interesele cetățenilor acestui stat.

Cu referire la Proiectul de lege care are ca scop înlăturarea procurorului general, examinat și votat săptămâna trecută în Parlament în prima lectură, Alexandr Stoianoglo a spus: „Este grav că aceste proiecte au fost elaborate, promovate și adoptate cu încălcarea tuturor procedurilor și regulilor, fără avizul Guvernului, a CSP, a Procuraturii Generale, a altor instituții de stat, concluziile cărora poartă caracter obligatoriu. Autorii acestor inițiative legislative au considerat irelevant să solicite și opinia forului internațional de specialitate, cum este Comisia de la Veneția, Consiliul Europei – expertiza cărora este determinantă la adoptarea unor legi atât de importante.

Prin urmare, Procuratura se adresează Comisiei de la Veneția, Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni al Consiliului Europei, Asociației Internaționale a Procurorilor și corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova solicitându-le punctul de vedere în contextul modificărilor adoptate în regim alert de majoritatea parlamentară, care vin să submineze independența procurorilor în avantajul factorului politic.”

 Cristina Jicol

Share