Sondaj: Sandu și Șor, cei mai activi politicieni în ultimele 30 de zile
Președintele Maia Sandu și Ilan Șor, președintele Partidului „ȘOR”, sunt cei activi politicieni în ultimele 30 de zile. Datele se conțin în sondajul efectuat de iData, informează OFICIAL.
Datele sondajului au arătat că, la întrebarea care dintre politicieni a fost cel mai activ în ultimele 30 de zile, pe primul loc s-a plasat Maia Sandu – 22,2%, fiind urmată de Ilan Șor – 21,3%, Ion Ceban – 7,3%, Andrei Spînu – 5,2%, Igor Dodon – 3,7%, Natalia Gavrilița – 2,8%, Ion Chicu – 2,1%, Igor Grosu – 1,7%, Marina Tauber – 1,4%.
Întrebați în care dintre politicienii de opoziție au cea mai mare încredere, cei mai mulți dintre cei intervievați l-au menționat pe Ilan Șor. El a întrunit 13,4% din răspunsuri, urmat de primarul capitalei, Ion Ceban, cu un scor de 12,5%, și președintele PCRM, Vladimir Voronin, cu 10,1%.
Sondajul a fost realizat în perioada 5-15 noiembrie, pe un eșantion de 1 060 de oameni din 405 localități. Marja de eroare este de 2,9%.