Sondaj: PSRM reprezintă cel mai bine interesele Găgăuziei/raionului Taraclia
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) este formațiunea care reprezintă cel mai bine interesele Găgăuziei/raionului Taraclia. Despre aceasta se constată într-un sondaj publicat astăzi de Institutul de Politici Publice (IPP), realizat în autonomia găgăuză și raionul Taraclia, informează OFICIAL.
Fiind întrebați „Care partid credeți că reprezintă cel mai bine interesele autonomiei găgăuze/raionului Taraclia (total)?”, participanții au spus:
PSRM – 43,00%; Partidul „Șor” – 7,70%; PCRM – 4,80%; PAS – 2,30%.
La întrebarea „Care este personalitatea politică din Republica Moldova în care aveți cea mai mare încredere (total)?”, respondenții au spus:
Igor Dodon, liderul PSRM – 30,40%; Maia Sandu, Președintele țării – 3,80%; Ilan Șor, președintele Partidului „Șor” – 3,00%…Nu am încredere în nimeni – 45,20%.
Iar la capitolul „Care este personalitatea din autonomia găgăuză/raionul Taraclia în care aveți cea mai mare încredere (total)?”, răspunsurile au arătat în felul următor:
Irina Vlah, Bașcanul Găgăuziei – 16,30%; Veaceslav Lupov, primarul orașului Taraclia – 4,60%; Ivan Pîslari, președintele raionului Taraclia – 2,40%…. Nu am încredere în nimeni – 44,60%.
Reprezentanții IPP au declarat că în autonomia găgăuză se atestă „criza de ofertă politică”, or aproximativ 45% din respondenți nu au încredere în nimeni – nici la nivel regional, nici național.
Cristina Gurez