Solicitarea lui Igor Dodon către șefia Parlamentului: „Nu este clar despre ce fel de „agendă încărcată” vorbim”
În calitate de șef al Grupului de prietenie al Parlamentului Republicii Moldova cu Adunarea Federală a Federației Ruse, liderul socialiștilor Igor Dodon își exprimă regretul că Parlamentul Republicii Moldova de legislatură nouă, sub conducerea lui Igor Grosu, a refuzat să trimită observatori pentru alegerile din Duma de Stat a Adunării Federale a Rusiei, care vor avea loc în perioada 17-19 septembrie, informează OFICIAL.
„Invitația către Parlamentul Republicii Moldova a fost trimisă prin intermediul Adunării Interparlamentare a statelor membre CSI pe 11 august, dar deja pe 20, Secretariatul Legislativului RM, la indicația lui Grosu, a anunțat refuzul motivat „prin programul încărcat al instituției”. Nu este clar despre ce fel de „agendă încărcată” vorbim și de ce conducerea Parlamentului a găsit timp să meargă în România la începutul lunii septembrie într-un format mare, în frunte cu Speakerul Igor Grosu”, comunică Dodon.
La fel, liderul socialiștilor consideră că „argumentul este inventat, iar noua conducere a țării, care este reprezentată de partidul Maiei Sandu, încearcă să pericliteze relațiile bilaterale cu partenerul nostru strategic – Federația Rusă.” „Trebuie reamintit că în anii precedenți, Republica Moldova a trimis observatori la alegerile prezidențiale și parlamentare din Rusia, iar colegii ruși au făcut același lucru, ceea ce a fost în interesul nostru și în conformitate cu spiritul constructiv al agendei bilaterală moldo-rusă”, mai comunică Dodon.
Prin urmare, liderul Partidului Socialiștilor solicită conducerii Parlamentului să își schimbe decizia și să delege deputați – „mai ales că partea moldovenească nu suportă niciun cost financiar – acestea sunt acoperite în totalitate de gazdă”.
Mai mult, Dodon îndeamnă ca noua guvernare, în continuare, să examineze importanța unui parteneriat strategic cu Rusia.
Cristina Pendea