Socialiștii: Sistemul Primăriei Chișinău trebuie să se curețe de cadre care blochează activitatea

Socialiștii: Sistemul Primăriei Chișinău trebuie să se curețe de cadre care blochează activitatea

Consilierii municipali ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) susțin că, în fiecare zi, mun. Chișinău achită amenzi enorme pentru nerespectarea termenilor și nevalorificarea proiectelor investiționale.

În cadrul unei conferințe de presă, socialistul Vitalie Mucan a declarat că în Chișinău sunt câteva proiecte care trebuiau sau sunt încă implementate, valoarea cărora este de circa 2 miliarde de lei.

„De exemplu, reabilitarea străzilor centrale din Chișinău. Cei 25 milioane de euro care au fost alocați, nu sunt valorificați sau sunt, dar cu mari abateri de la costurile și termeni care nu au fost respectați. Noi primim amenzi din partea investitorilor, din partea băncilor. În fiecare zi Chișinăul achită sume enorme pentru aceste amenzi pentru nerespectarea termenilor și nevalorificare. Sunt proiecte care au fost implementate cu mari abateri și unde banii, pur si simplu, au fost furați. Sunt proiecte care au fost aprobate de Consiliu, au fost semnate contracte de împrumut pe care noi, iarăși, achităm în fiecare zi amenzi pentru nevalorificare. Banii care pot fi în bugetul municipal se blochează și nu vin, fiindcă nu lucrează sistemul Primăriei, executivul. Banii care vin din împrumuturi nu se gestionează corect. Sunt două probleme cele mai mari pentru mun. Chișinău. Cât există sistemul dat, noi nu vom avea nici drumuri, nici apă, nimic. În mod de urgență, Executivul trebuie să se curețe de cadre care blochează activitatea și atunci putem vorbi despre careva reușite”, a conchis Mucan.

Maria Roșca

Share