Socialiștii: Noi vom continua să atenționăm societatea asupra derapajelor de la principiile statului de drept admise de judecătorii Curții Constituționale
Curtea Constituțională, la 22 februarie 2022, a respins sesizarea deputaților BCS prin care a fost contestată decizia Parlamentului de instituire a stării de urgență în energetică, pentru o perioadă de 60 de zile. Despre aceasta se anunță într-un comunicat al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), informează OFICIAL.
Socialiștii consideră că prin asemenea decizii Înalta Curte continuă să se discrediteze și este fidelă principiului „dublelor standarde”. Or, anterior, în baza acelorași temeiuri și principii, magistrații au declarat ca fiind neconstituțională anunțarea în martie 2021 a stării de urgență pentru două luni, la inițiativa PSRM.
Socialiștii sunt fermi pe poziția că declararea stării de urgență de către actuala guvernare are substrat politic și urmărește scopul de a limita drepturile cetățenilor în exprimarea propriilor opinii, în organizarea acțiunilor de protest, precum și de cenzurare a mass-media.
„Noi vom continua să atenționăm societatea asupra derapajelor de la principiile statului de drept și a normelor democratice, asupra practicilor neuniforme, admise de judecătorii Curții Constituționale” – au subliniat ei.
Cristina Gurez