Socialiștii cheamă deputații la dialog pe platforma parlamentară
Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) se arată nedumerit de acțiunea de duminică, organizată de un șir de partide de dreapta în centrul capitalei, sfidând normele anti-pandemice, dar și logica bunului simț, informează OFICIAL.
Într-un comunicat de presă, socialiștii spun că politicienii, care au criticat guvernarea zi de zi pentru numărul mare și în creștere de cazuri pozitive COVID-19, au călcat în picioare regula privind interzicerea manifestațiilor cu un număr mai mare de 50 de persoane. În consecință, amplificarea crizei pandemice este pe seama organizatorilor acțiunii de masa.
„În același timp, constatăm o lipsă de coerență în cerințele care au sunat de pe scena acțiunii din centrul Capitalei. Unii au cerut unirea cu România, alții au îndemnat cetățenii să participe activ la alegerile parlamentare din țara vecină, alții au solicitat mai mult ajutor pentru fermierii sau intensificarea luptei cu corupția, alții au scandat demisia guvernului și alegeri parlamentare anticipate.
Par stranii lozinci de genul “Jos mafia”, care au sunat în ultimii 10 ani, în condițiile în care, printre participanții la manifestație au fost exact cei care au condus Republica Moldova în ultimii 10 ani, perioadă când a fost capturat statul, a fost furat miliardul și aeroportul, s-au înregistrat o sumedenie de ilegalități. Cetățenii nu pot înțelege cum astfel de politicieni ca Pavel Filip, Andrian Candu, Dorin Chirtoacă și alții care au furat acest stat din 2010, să îmbrace haina așa-numiților “luptători cu mafia” și să scandeze lozinci anti-corupție. Aceasta este ipocrizie curată” – menționează PSRM
PSRM a fost primul partid – mai spun reprezentanții formațiunii – „care s-a pronunțat de multe ori pentru dizolvarea actualului Parlament și pentru organizarea alegerilor anticipate. Mai mult, deputații PSRM au propus discuții informale cu alte 4 partide parlamentare, pentru a elabora un plan de acțiuni privind dizolvarea Parlamentului și organizarea alegerilor anticipate. Prin urmare, solicitarea protestatarilor de a fi organizate alegeri parlamentare anticipate vine să confirme poziția socialiștilor, dar și a președintelui țării, Igor Dodon, prezentată public mai demult”.
„În final, subliniind că alegerile parlamentare anticipate sunt inevitabile în 2021, chemăm repetat fracțiunile parlamentare la dialog pentru a decide pașii pentru organizarea scrutinului anticipat. Totodată, condamnăm apelurile unor protestatari de lichidare a statului Republica Moldova, dar și șantajul pe care încearcă să-l organizeze anumiți politicieni. Credem că aceste acțiuni de protest au doar scopul de destabilizare a situației politice, care pot provoca haos în țară”, a conchis PSRM.
Cristina Gurez