Socialiștii au participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale 

Socialiștii au participat la Marșul pentru susținerea familiei tradiționale 

Astăzi, Igor Dodon, președintele PSRM, deputați ai fracțiunii parlamentare, consilieri municipali, reprezentanți ai Partidului Socialiștilor și ai “Gărzii Tinere” din mai multe raioane ale țării, însoțiți de membrii familiilor lor, au participat la Marșul Familiei, organizat la Chișinău în susținerea familiei tradiționale și a valorilor noastre autentice. 

La eveniment s-au alăturat cetățeni din toate colțurile republicii, inclusiv familii cu copii, fețe bisericești.

Mii de oameni s-au adunat în fața Circului din Chișinău de unde au mers pașnic pe Bulevardul Grigore Vieru spre Catedrala Mitropolitană. Manifestanții au purtat în mâni baloane albe – simbol al păcii, purității și unității familiei.

În cadrul unui miting din Scuarul Catedralei, Igor Dodon a menționat importanța organizării unor asemenea evenimente în contextul în care an de an, valorile noastre tradiționale sunt amenințate de ideologii străine care încearcă să ne impună o viziune anti-familie. “Participând la acest marș demonstrăm că suntem uniți în susținerea familiei tradiționale și a valorilor noastre sacre”, a subliniat Igor Dodon.

Pentru familia tradițională s-au pronunțat și alți vorbitori. În discursurile rostite s-a subliniat că familia și valorile tradiționale reprezintă un pilon spiritual de mare importanță în viața cetățenilor noștri, care trebuie apărate și promovate.

A fost exprimată convingerea că, având rădăcini creștinești puternice, poporul nostru își poate construi un viitor demn prin susținerea prioritară a familiei tradiționale moldovenești.

Amintim că, PSRM mereu a pledat și pledează pentru protejarea familiei tradiționale și a valorilor creștine ale poporului nostru, an de an fiind organizate diverse evenimente în acest sens.

Share