Socialist: Ratificarea Convenției de la Istanbul nu are nimic cu combaterea violenței

Socialist: Ratificarea Convenției de la Istanbul nu are nimic cu combaterea violenței

Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor(BCS) au declarat că, cei 54 de deputați care au votat proiectul privind Convenția de la Istanbul la ultima ședință a Parlamentului habar nu au ce au votat. Potrivit lui, BCS nu va susține această convenție sub nicio formă, informează OFICIAL.

„Vineri, chiar dacă am părăsit ședința Parlamentului, am urmărit cu atenție dezbaterile mimate pe marginea acestei convenții și am înțeles un singur lucru – cei 54 de deputați, care au votat această convenție, habar nu au ce au votat. Suntem de părere că violența nu este admisibilă sub nicio formă, iar această convenție este doar un paravan că chipurile sub lucrurile bune de combatere a violenței asupra femeilor se mai adaugă și alte momente. Conform informațiilor cuprinse pe pagina oficială a Consiliului Europei, Convenția de la Istanbul nu a fost ratificată de mai multe state membre ale Uniunii Europene, cât și cele care nu sunt membre ale UE, printre care: Armenia, Bulgaria, Ungaria, Rusia, Ucraina, Marea Britanie. La fel statele non-membre ale Consiliului Europei, cum ar fi Canada, Japonia, Mexic, SUA nu au semnat și nu au ratificat această Convenție de la Istanbul”, a declarat deputatul BCS, Grigore Novac, în cadrul unui briefing de presă.

Totodată, el a spus că, în data de 1 iulie 2021, Turcia a ieșit în mod oficial din Convenția de la Istanbul și Guvernul turc și-a explicat decizia de retragere din această convenție prin faptul că tipul acesta de tratat subminează valorile familiale și normalizează homosexualitatea. „În calitate de președinte al Comisiei drepturile omului și relații interetnice, confirm că alinierea la standardele internaționale în domeniul prevenirii și combaterii violenței față de femei este o prerogativă a politicilor publice din domeniul drepturilor omului. Propunerea mea este să construim un mecanism național eficient care va avea cu adevărat grijă de victimele și potențialele victime ale violenței în familie”, a precizat el.

De asemenea, Novac a spus că, BCS nu va susține sub nicio formă această convenție, deoarece în ceea ce ține de violența domestică – au fost modificate peste 15 legi care nu permit astfel de violență, iar ratificarea acestei convenții nu are nimic cu combaterea violenței.

 Cristina Jicol

Share