Slusari: Nu este secret că doamna Răducanu a fost promovată în Comisia de pre-veting nemijlocit de președintă

Slusari: Nu este secret că doamna Răducanu a fost promovată în Comisia de pre-veting nemijlocit de președintă

Ex-vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, potențial candidat la prezidențiale, a spus că, dacă informația expusă în scrisoarea Procuraturii Anticorupție cu privire la Tatiana Răducanu – că ar avea legături cu Ilan Șor și Veaceslav Platon – are probe concludente, “atunci apare întrebarea pertinentă dacă doamna Sandu mai are dreptul moral să mai candideze pentru următorul mandat de președinte”, informează OFICIAL.

„Nu este secret că doamna Răducanu a fost promovată în Comisia de pre-veting nemijlocit de președintă și ar fi un lucru mai mult decât grav faptul includerii în această structură strategică a persoanei cu legături directe cu oligarhii criminali, dirijate din Kremlin. Mai ales în situația când erau bănuieli rezonabile și investigații jurnalistice în raport cu acest fost membru CSM în perioada când justiția cam era deja capturată”, a declarat el.

Potrivit spuselor sale, dacă informația din scrisoare este eronată, indiferent de motivele apariției falsurilor în text, Veronica Dragalin trebuie să demisioneze imediat.

Share