
Slusari: Eu nu revin la nici o funcție de conducere la nici un partid din cadrul blocului. Sunt gata și sunt pregătit pentru funcția de ministru al agriculturii
Alexandru Slusari, fost vicepreședinte al Parlamentului, care se implică în activitățile Blocului Împreună, spune că nu planifică să preia funcții de conducere în vreo forță politică, însă ar accepta „funcția de ministru al Agriculturii într-un guvern proeuropean”, informează OFICIAL.
„Am spus la mai mulți colegi și reiterez poziția mea publică. Eu nu revin la nici o funcție de conducere la nici un partid din cadrul blocului. Pe mine nu mă interesează lista electorală. Am declarat ieri public că mă simt foarte confort în zona privată, însă în situația de criză și cumpănă sunt gata și sunt pregătit pentru funcția de ministru al agriculturii într-un guvern proeuropean, care poate să ducă Moldova în UE cu capul sus și cu respectarea maximală a intereselor producătorilor autohtoni. După mine, acest cabinet de miniștri nu poate fi eficient fără reprezentanții blocului sau partidului Împreună”, a declarat el.
Alexandru Slusari a precizat că, ieri, în cadrul evenimentului Blocului Împreună, a prezentat capitolul din Programul formațiunii – agricultura, industria alimentară și dezvoltare rurală.
„Cunosc domeniul bine și am meditat asupra fiecărui punct mai multe zile. Planul meu este realist și non-populist. Am propus totalmente alt model de agricultură și industrie alimentară, bazat după exemplu european pe fermierii micro, mici și mijlocii, care ar asigura securitatea alimentară, dominarea produselor agroalimentare autohtone, reducerea deficitului balanței comerciale și salvarea satelor”, a menționat politicianul.
Fostul deputat a amintit că s-a retras din „activitățile politico-partiinice în 2021”.